Peste 1.000 de participanți la activitățile de prevenire a abuzurilor sexuale asupra minorilor, desfășurate la Odoreu, Medieșu Aurit și Apa

Echipa mixtă a proiectului de prevenire a abuzurilor sexuale asupra minorilor şi a pedofiliei s-a aflat joi, 27 martie 2014, în mijlocul elevilor din comunele Odoreu, Medieşul Aurit şi Apa. Reprezentanţii instituţiilor partenere în acest proiect:inspector de poliţie Hrihorişan Felicia, slt. Herman Ioan din partea Jandarmeriei, doamna Mihaela Silaghi din partea DGASPC, sub coordonarea iniţiatoarei proiectului doamna Edita Enciu,  au organizat şi desfăşurat o adevărată caravană a prevenirii victimizării minorilor.

foto 1Prima activitate a avut loc la Şcoala Gimnazială Odoreu, unde, sub coordonarea doamnei director Sarca Livia au fost mobilizaţi peste 220 de elevi din toate clasele ( I-VIII) şi 8 cadre didactice, care au asistat la prezentări susţinute de fiecare membru al echipei, la care s-a alăturat pentru această activitate şi şeful Postului de Poliţie Odoreu, agent şef Mindak Adrian.

În cadrul întâlnirii care a avut loc în sala de sport a şcolii au fost prezentate şi spoturi informative şi alte materiale video care au întârit şi au adus mai aproape de percepţia publicului tânăr informaţiile prezentate verbal. Jocul de rol şi interacţiunea cu publicul a fost, de asemenea, pe gustul elevilor, care s-au implicat activ în activităţile propuse.

foto 2O activitate similară a fost organizată apoi la Şcoala Gimnazială din Medieşul Aurit, unde, peste 400 de elevi, coordonaţi de doamna director adjunct Comiati Florica, au fost prezenţi în sala de sport la întâlnirea cu echipa mixtă, echipă la care s-a alăturat, din partea Postului de Poliţie din comună agentul de poliţie Vâlcu George. Elevii au aflat ce este pedofilia, cum acţionează pedofilii, care sunt semnele unui minor abuzat şi alte informaţii utile. Reprezentanta poliţiei inspector Felicia Hrihorişan le-a vorbit copiilor despre siguranţa pe internet şi modul cum pedofilii îşi racolează victime din rândul copiilor pe internet. Elevii au fost îndemnaţi să nu furnizeze date despre ei şi despre familia lor persoanelor necunoscute,  să nu se lase atraşi în discuţii online cu tentă sexual, să nu răspundă promisiunilor ori îndemnurilor care li se fac de către oameni cunoscuţi doar în mediul virtual.

Cea de-a treia activitate preventivă organizată în această zi a avut loc la Căminul Cultural din comuna Apa. Numărului mare de elevi, peste 280, veniţi sub coordonarea doamnei director Olari Delia li s-a alăturat şi peste 50 de părinţi şi bunici,  precum şi cadre didactice.

foto 3În cadrul întâlnirii slt. Herman Ioan din partea Jandarmeriei le-a vorbit copiilor despre metodele prin care pot preveni agresiunile asupra lor şi abuzurilor, precum şi modalităţile de raportare a acestor fapte, chiar dacă victime sunt alţi copii.

Doamna Mihaela Silaghi a subliniat şi în cadrul acestei întâlniri numerele de telefon la care copiii pot apela în caz de urgenţă ( 112) ori în cazul în care doresc consiliere din partea specialiştilor în protecţia copilului în probleme mai delicate, cum sunt abuzurile în cadrul propriei familii ( 0261 983).

Prezentările susuţinute de membrii echipei au fost însoţite de discuţii interactive, precum şi de filmuleţe şi spoturi video realizate în cadrul acestei campanii. La această activitate a participat din partea Postului de Poliţie Apa, domnul agent principal Aron Gabriel.

În cadrul celor 3 întâlniri desfăşurate pe parcursul zilei de 27 martie au fost distribuiţi peste 1000 de  fluturaşi informativi realizaţi în cadrul campaniei. Activităţile preventive desfăşurate în această zi au fost bine primite de cei 1028 beneficiari  dintre care 940 de elevi, 50 de părinţi şi 38 de cadre didactice.

foto 4

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 28, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.