13 școli din Satu Mare, înscrise în programul de educație ecologică ”Iubește păsările – Respectă biodiversitatea județului tău”

În urma lansării de APM Satu Mare în parteneriat cu ISJ Satu Mare, Societatea Ornitologică Romnână – Sucursala Satu Mare, Administratorul Heleșteelor de la Moftin, a Programului de educație ecologică pe biodiversitate ”Iubește păsările – Respectă biodiversitatea județului tău”, s-au înscris 13 echipaje de la instituțiile de învățământ din județul Satu Mare: Școlile Gimnaziale Lazuri, Rătești, Valea Vinului, Beltiug, Moftin, Lucăceni, nr. 1 Negrești Oaș, ”Ion Creangă” Satu Mare, ”Octavian Goga” Satu Mare, Liceul Reformat, Liceul Teoretic German, Colegiul Național ”Ioan Slavici” și Liceul ”I. G. Andron” Negrești Oaș. Scopul programului care s-a desfășurat în perioada ianuarie – aprilie 2014, a fost conștientizarea importanței habitatelor acvatice și familiarizarea tinerei generații cu tipurile de păsări acvatice.

pasarePe perioada implementării programului s-au desfășurat diverse activități de informare și conștientizare a tinerei generații privind importanța protejării habitatelor acvatice și implicit a protecției naturii: instruire privind importanța habitatelor din zonele umede, seminarul în aer liber cu tema ”Impactul schimbărilor climatice aspra biodiversității zonelor umede”, acțiune de plantare de puieți pe fostul amplasament al depozitului de deșeuri de pe raza comunei Moftin, monitorizarea păsărilor specifice zonelor umede la Heleșteele de la Moftin, monitorizare care a fost continuată de fiecare echipaj și pe cont propriu  în diferite locații ale județului,

Programul de educație ecologică ”Iubește păsările – Respectă biodiversitatea judetului tău” se va finaliza în data de 4.04.2013, începând cu ora 13.00 la Sala multimedia de la ISJ Satu Mare, printr-un concurs prin care se vor evalua cunoștiințele dobândite pe parcursul programului, iar motivarea va consta dintr-o excursie la habitatele umede din Italia.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 3, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.