Dr. Laura Bota și-a lansat oficial candidatura pentru alegerile parlamentare și europarlamentare

Duminică, 6 aprilie începând cu ora 17.00, în sala Filarmonicii ”Dinu Lipatti” din Satu Mare a avut loc lansarea președintelui Partidului Mișcarea Populară Satu Mare, dr. Laura Bota la alegerile parlamentare împreună cu candidații pentru Parlamentul European. Evenimentul i-a avut ca invitați de onoare pe europarlamentar Elena Băsescu, președintele PMP Eugen Tomac, deputata Elena Udrea, europarlamentarul Cristian Preda, Siegfried Mureșan, Teodor Baconschi, secretarul general PMP Cristian Petrescu, deputatul Florin Popescu, deputatul Florin Secară, senatorul Ciprian Rogojan, deputatul Adrian Gurzău, președintele PMP Bihor Mircea Matei, secretarul general PMP Bihor Daniel Mezem, președintele PMP Sălaj Radu Cristescu, președintele PMP Bistrița-Năsăud Ioan Borș, președintele PMP Constanța Claudiu Palaz.

În luările de cuvânt, toți cei invitați au susținut candidatura Laurei Bota la alegerile europarlamentare și pentru Parlamentul României. Eugen Tomac, președintele PMP, a spus că echipa PMP de la Satu Mare este o echipă puternică și că acest partid este cel mai tânăr chiar dacă a avut nevoie de puțin timp pentru aceasta. ”Dacă Laura Bota va reuși, va însemna și prima victorie a Partidului Mișcarea Populară. Suntem un altfel de partid, un partid deschis”, a precizat președintele PMP.

Europarlamentarul Elena Băsescu a arătat că PDL nu mai promovează tinerii, fapt pentru care PMP este un partid al tinerilor, pe liste fiind mulți tineri valoroși. Pe parcursul evenimentului, dr. Laura Bota a prezentat în imagini aspecte din activitățile de la Satu Mare ale PMP. Europarlamentarul Cristian Preda a spus că PMP este singurul partid politic cu o platformă politică numită ”100 de idei pentru Europa” prin care se are în vedere debirocratizarea IMM-urilor.

Laura Bota și-a propus să strice planurile pentru județul Satu Mare ale lui Victor Ponta, care va avea în persoana ei încă un adversar în Parlmentul României. ”Am un regret în ce privește aceste alegeri, acela că nu au avut loc mai repede. Prioritatea mea, ca politician, este și va fi în Parlamentul României sistemul de sănătate. Sunt de părere că suferința principală a sistemului sanitar românesc este gestionarea slabă a fondurilor, corelată cu corupția. Ca medic, știu foarte bine ce nu funcționează în sănătate. Ca om politic, am curajul de a căuta soluții pentru sistemul sanitar, un domeniu în care reforma se lasă atât de mult așteptată și atât de greu acceptată. Sunt sătmăreancă, medic stomatolog, mamă, soție și politician și cred în schimbarea pe care poate să o facă Mișcarea Populară pentru România”, este crezul politic al dr. Laura Bota.  

DSC_0238

DSC_0243

DSC_0252

DSC_0255

DSC_0277

DSC_0289

DSC_0294

DSC_0302

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 6, 2014. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.