Se împlinesc 100 de ani de la nașterea poetei, eseistei și traducătoarei Maria Banuș

Poeta, eseista și traducătoarea Maria Banuș s-a născut în București, ca fiică a lui Max Bănuș, director la Banca „Marmorosch Blank” și a Anettei. Maria Banuș a absolvit studiile liceale la Institutul ”Pompilian”, după care a urmat Facultatea de Drept și pe urmă Facultatea de Litere din cadrul Universității din București.

imagesA debutat cu poezie, în anul 1928, la doar 14 ani, în revista lui Tudor Arghezi ”Bilete de papagal”. A colaborat la revista ”Azi” și alte publicații din epocă. În 1937 și-a publicat primul volum de poezii intitulat ”Țara fetelor”, apărut la Editura Cultura Poporului. Cartea a atras atenția criticilor, inclusiv a lui George Călinescu, care a inclus-o în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941).

În 1945 a fost primită în Societatea Scriitorilor Români, apoi după desfințarea acesteia în Uniunea Scriitorilor din România. În 1949 i-a apărut un nou volum de poezii, ”Bucuria”, cu două cicluri: ”Cântece sub tancuri” și ”Vânt de martie”. Din primul ciclu fac parte poeziile care sunt inspirate din realitățile tragice ale războiului. Al doilea ciclu conține poezii care sunt închinate Partidului Comunist. În 1955 vede lumina tiparului culegerea de articole și reportaje ”Din cronica acestor ani”.

Maria Banuș a scris poezii încadrate în doctrina realismului socialist. Aici amintim volumele ”Despre pământ” (1954), ”Ție-ți vorbesc, Americă!” (1955), ”Se arată lumea” (1956), ”Torentul” (1957) și ”Poezii” (1957). Maria Banuș este și autoarea a două piese de teatru: ”Ziua cea mare” și ”Îndrăgostiții”, și a tradus în limba română poeziile scrise de Rainer Maria Rilke, Goethe, Shakespeare, Pușkin sau Pablo Neruda.

În condiția în care s-a stabilit în Franța, autoritățile comuniste i-au scos cărțile din bibliotecile publice. În Franța a scos volumul de poezii ”L, Horologe a Jaquemart” (1987). Printre distincțiile primite se numără Premiul de Stat (1951), Ordinul Muncii cl.I (1964), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Herder (1989). A decedat la 14 iulie 1999 și a fost înmormântată în Cimitirul Filantropia.

Cu ocazia centenarului nașterii poetei, va fi lansat jurnalul ținut de ea timp de 72 de ani. Cartea va apărea la Editura Cartea Românească, cu titlul ”Însemnările mele”, în două volume cu texte, note și comentarii de Geo Șerban.

Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 10, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.