În ultima zi a ”Școlii Altfel”, elevii Şcolii Gimnaziale Vasile Lucaciu Satu Mare au participat la proiectul ”Polițist Junior”

Proiectul ”Poliţist Junior” aflat la a treia ediţie în acest an a fost relansat vineri, 11 aprilie 2014, în ultima zi de Şcoală Altfel, printr-o activitate practică desfăşurată împreună cu elevii ciclului primar ai Şcolii Gimnaziale Vasile Lucaciu din Satu Mare.

2014-04-11 09.07.40

2014-04-11 09.21.22

2014-04-11 09.32.01

2014-04-11 10.09.08Activitatea a fost susţinută de reprezentanţii Poliţiei, inspector Hrihorişan Felicia din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi agent principal Ienciu Paul, din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare- Biroul  Rutier, alături de care s-a aflat doamna Otilia Matioc, reprezentând partenerii de proiect, Fundaţia Maria şi Radio Transilvania Satu Mare.

Cei peste 100 de participanţi, elevi şi cadre didactice din 10 clase primare,  prezenţi la activitatea desfăşurată în stradă şi-au reamintit regulile de circulaţie pietonală împreună cu poliţiştii şi au aflat şi alte informaţii care le pot ridica gradul de siguranţă rutieră, cum ar fi purtarea de haine sau încălţăminte cu elemente reflectorizante ori interdicţia de a circula pe bordurile dintre trotuare şi drumurile publice. După mini-lecţia teoretică, elevii au fost invitaţi să joace pe rând atât roluri de poliţişti, cât şi de pietoni responsabili, fiind corectaţi atunci când au greşit dar şi încurajaţi, când misiunea lor a fost reuşită.

Astfel, cei mici au aflat mai multe despre rolul poliţistului rutier, înţelegând totodată, că atunci când există agenţi rutieri în stradă trebuie să ascultăm indicaţiile acestora, care sunt prioritare.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 13, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.