Formația sătmăreană DØTS şi-a lansat primul album EP intitulat „Almost Free” (Aproape Liberi)

Prin lansarea acestui album, formaţia sătmăreană DØTS se află la cel de-al doilea eveniment major din existenţa ei de un an şi jumătate, primul a fost compunerea muzicii piesei ”Mirandolina” de la secţia maghiară a Teatrului de Nord din Satu Mare.

album photoCD-ul conţine 5 piese în stilul grunge rock alternative, toate compoziţii proprii, într-o manieră necomercială. Piesele se caracterizează prin părţi muzicale diferite ca intensitate, de la calm şi echilibru până la refrene eruptive. Ritmica pieselor este una complexă şi îndrăzneaţă. Riff-urile sunt dense si bine frazate. Elementul vocal oscilează între părţi semivorbite şi părţi melodice/refrene obsesive.

Versurile cântecelor vorbesc despre iubire, viaţa de zi cu zi, despre libertatea interioară. Piesele sunt exclusiv în limba engleză pentru a se adresa unui public cât mai larg şi pentru a depăşi unele reticenţe, bariere lingvistice locale.

1476558_585981491467362_1652089952_n

cover photoInginer de sunet invitat a fost Csaba Szatvari.

La piesa Bad Flash, piesa inclusă pe acest album, au deja un videoclip care poate fi vazut pe pagina oficială a trupei DØTSfacebook.com. Regizorul videoclipului este sătmăreanul Alex Gyulai.

Crezul formaţiei, crez pe care îşi construieşte reuşita actuală dar şi speranţele de viitor sunt: creaţie muzicală originală, bucuria de-a cânta, înţelegerea complexităţii actului artistic scenic, unitate în trupă, libertate interioară. După lansarea de succes în Satu Mare a albumului, formaţia va continua concertele de prezentare în Cluj, Târgu Mureş, Oradea etc.

Membrii formaţiei sunt Bodor Csaba – chitară, vocal, Attila Racz – bass, voce, Francisc Balogh (Mr. F) – baterie, percuţie.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 14, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.