Spania, Finala Cupei Regelui: FC Barcelona – Real Madrid: 1-2

Cele două echipe s-au întâlnit miercuri, 16 aprilie, în finala celei de-a 111-a ediții a Cupei Regelui, într-o partidă disputată pe stadionul Mestalla din Valencia.

real-madrid-FC Barcelona a început în formația: Pinto-Alves, Bartra (87Sanchez), Mascherano, Alba (46 Adriano), Busquets, Xavi, Iniesta, Messi, Cesc (60 Pedro), Neymar.

Real Madrid: Casillas-Carvajal, Pepe, Ramos, Coetrao, Xabi Alonso, Modric, Di Maria (86 Illarrmendi) Isco (87 Casemiro), Bale, Benzema (90 Varane).

Meciul a debutat cu atacuri din partea madrilenilor. În minutul 3, Isco a văzut cartonașul galben în urma unui fault asupra lui Neymar. Bale a avut două situații bune de a înscrie, în minutele 5 și 7 dar ratează. Golul Realului a venit în minutul 10 când Di Maria a scăpat spre poartă, a tras puternic și a marcat. În minutul 17 a fost rândul lui Neymar să primească cartonașul galben. Prima ocazie a Barcelonei s-a ivit abia în minutul 23, când Alba a reluat cu capul spre poartă, dar portarul a prins cu siguranță mingea venită în direcția lui. Și Realul a avut o bună ocazie de a majora scorul, în minutul 35, când Isco a reluat de la câțiva metri dar Alba cu un ultim efort a reușit să se opună.

În repriza a doua Adriano a intrat în locul lui Alba. O nouă ocazie a fost irosită de Bale, care a reușit să treacă pe lângă câțiva apărători dar a șutat puțin peste poartă. Un cartonaș galben a fost arătat și lui Mascherano, pentru faultul asupra lui Pepe, din minutul 53. În minutul 54 Realul putea încheia conturile dar Bale a tras peste, iar în minutul 66 Benzema, aflat în fața golului nu a putut să-l învingă pe portarul Pinto care a reușit să scoată în corner de la rădăcina barei. A urmat un gol anulat pentru madrileni, în loc de 2-0 scorul a devinit 1-1, Bartra a reluat cu capul imparabil o lovitură de colț, din marginea careului mic, readucând speranța în tabăra Barcelonei.

În partea finală ambele echipe au forțat victoria. În minutul 81 Modric a trimis un șut care a șters rădăcina barei laterale. Golul victoriei s-a înscris în minutul 85, când Bale, a primit o minge în propriul teren, a trecut în viteză de Bartra și cu mare noroc a reușit să înscrie după o cursă de peste 40 de metri, printre picioarele portarului Pinto ieșit în întâmpinare. Cea mai mare ocazie a meciului a ratat-o Neymar, el a reluat pe lângă portarul Casillas dar s-a opus golului bara laterală. Cele patru minute de prelungire nu au adus nimic nou, astfel Real Madrid a reușit să cucerească cea de-a 19-a Cupă a Spaniei, în condițiile în care superstarul Cristiano Ronaldo nu a jucat, fiind accidentat. În schimb Lionel Messi a jucat tot meciul dar nu a reușit nimic.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 17, 2014. Filed under Sport  . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.