Prefectul Eugeniu Avram cere clarificarea situației craniilor de cal găsite la Drăgușeni

În data de 12 februarie, în jurul orelor 16.00, prefectul Eugeniu Avram a fost sesizat de un ziarist de la un cotidian sătmărean despre faptul că pe un teren de pe raza localităţii Drăguşeni, comuna Turulung, situată în apropierea frontierei cu Ungaria şi Ucraina, ar fi fost aruncate 60-70 de cranii de cal.

43042956Prefectul a solicitat, până să ajungă la Drăguşeni, deplasarea de urgenţă la faţa locului a reprezentanţilor din partea Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare pentru evaluarea situaţiei. În urma verificărilor s-a stabilit că în localitatea Drăguşeni, la aproximativ 100 de metri de drumul agricol către satul Adrian se aflau dispersate, pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp, un număr de 68 de cranii dezosate de cal, care prezentau urme de asomare specifică sacrificării în abator. Craniile au fost adunate în vederea ecarisării acestora prin responsabilitatea Primăriei Turulung, prelevându-se totodată probe pentru contraexpertiza de specialitate.

Având în vedere gravitatea situaţiei, prefectul Eugeniu Avram a dispus instituţiilor abilitate să întreprindă măsuri urgente de identificare a sursei de provenienţă a craniilor de cal descoperite la Drăguşeni şi să aplice măsurile legale împotriva celor vinovaţi.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 13, 2013. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.