Ileana Blidar este candidata din partea PDL Satu Mare pentru Colegiul 2 la Parlamentul României

În cadrul conferinței de presă din 28 aprilie, susținută de președintele Organizației Județene PDL Satu Mare, Petre Mureșan la sediul partidului, au fost prezentați doi candidați sătmăreni: Adrian Cozma, pe locul 7 pentru Parlamentul European și Ileana Blidar, pentru Colegiul 2 la Parlamentul României. Petre Mureșan a mai informat de asemenea că Daniel Buda, președintele Organizației Județene Cluj Napoca este candidatul din Ardeal la Parlamentul Europei din partea PDL, ocupând locul doi în lista PDL.

DSCN1462În prezentarea pe care i-a făcut-o președintei Organizației Județene de Femei Satu Mare a PDL, a spus că: ”este un om de echipă, membru fidel al partidului, care vrea să câștige și să lucreze în folosul românilor și a sătmărenilor”. Petre Mureșan a invitat românii să voteze candidatul PDL în persoana Ilenei Blidar, despre care a afirmat că nu și-a trădat partidul și a rămas alături de vechii săi colegi.

În cuvântul său. Ileana Blidar a afirmat că dorește să câștige la alegeri, fiind un om de echipă, și este conștientă că de unul singur nu poți să reușești. ”Oamenii vor un om al faptelor, nu vreau să fiu un politician care vorbește mult dar nu face nimic. Cred în Dumnezeu, iar familia mi-e sfântă. Munca și perseverența sunt pentru mine reguli. Am curajul de a spune și puterea de a face. Sunt absolventă de studii superioare economice și juridice, lucrez în domeniul bancar având o experiență de peste 24 de ani. Îmi pasă de județul nostru și am decis să mă implic”, a spus în încheiere Ileana Blidar.

Adrian Cozma, candidatul sătmărean situat pe locul 7 pentru Parlamentul European, a spus printre altele că ”În Satu Mare PSD și PNL nu mai pot convinge pe nimeni, după ce Valer Marian și Ovidiu Silaghi au plecat din județ. Românii trebuie să aibă un moment de responsabilitate când vor vota. Cred că PDL va avea un procent mai mare de alegători decât PNL-ul”. De asemenea, Adrian Cozma a mai spus că este onorat să facă parte din echipa pentru Parlamentul European alături de oameni de valoare din PDL. În încheiere Petre Mureșan a afirmat că are încredere în capacitatea din politică a femeilor, de aceea o susține cu toată convingerea pe Ileana Blidar în alegerile pentru Parlamentul României.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 30, 2014. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.