Se împlinesc 120 de ani de la procesul autorilor Memorandumului românilor din Transilvania

În anul 2014 se împlinesc 120 de ani de la procesul autorilor Memorandumului românilor din Transilvania, considerat o monumentală operă istorică, în lupta pentru existența națională, a celor mai vechi și numeroși locuitori ai ei. Memorandumul a fost o petiție a fruntașilor românilor, redactată în 1892 și adresată împăratului Franz Iosif.

Memorandum-TransylvaniaÎncă în 1891, la Conferința de unificare a Partidului Național Român din Transilvania s-a luat hotărârea trimiterii unui memoriu la Viena. Redactarea documentului istoric i-a revenit în cele din urmă lui Iuliu Coroianu, avocat, originar din Craidorolț, județul Satu Mare. Printre autori s-au numărat: Ioan Rațiu, președintele Partidului Național Român din Transilvania, Vasile Lucaciu, un marcant apărător al drepturilor naționale, George Pop de Băsești, Eugen Brote și Septimiu Albini.

Prezentarea petiției s-a făcut la 28 mai 1892, de către o impunătoare delegație compusă din aproape 300 de români, reprezentanți ai tuturor stărilor sociale din Transilvania. Împăratul a refuzat să primească delegația și a trimis Memorandumul guvernului de la Budapesta, care la rândul lui l-a respins și l-a restituit lui Ioan Rațiu la Turda.

Memorandiștii își susțineau revendicările pe baza dreptului istoric al românilor, ei fiind cei mai vechi și cei mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, și a ponderii lor economice. Românii au acuzat nedreptățile instituite prin legile ce recunoșteau o singură națiune, cea maghiară și legea electorală. Memorandumul demasca sistemul dualist, descriminarea, corupția electorală, abuzurile administrației, procesele intentate pe nedrept, deznaționalizarea prin școală, deposedarea de pământ a țărănimii etc. Memorandiștii au cerut ca ”sistemul de guvernare să fie reformat în patria noastră, astfel încât să asigure drepturile odată câștigate și să țină seama de interesele legitime ale tuturor popoarelor care compun statul maghiar”. Prin faptul că documentul a fost tradus și răspândit în limbile de circulație internațională, problema românească a devenit cunoscută pe plan european.

Inițial, autoritățile nu au luat nicio măsură împotriva românilor memorandiști, până la reînnoirea Tratatului de aderare a României la Tripla Alianță. Abia după semnarea tratatului, autoritățile au deschis o amplă acțiune juridică împotriva fruntașilor Partidului Național Român, acuzația fiind de ”atentat împotriva statului maghiar”. Conform Codului penal, autorii care au întocmit și răspândit Memorandumul, erau pasibili de o pedeapsă de până la 5 ani închisoare. În ziua deschiderii procesului, la 25 aprilie/7 mai 1894, în parcul orașului Cluj s-au adunat aproape 40.000 de persoane. Vorbind în fața lor, dr. Ioan Rațiu a arătat că: “Suntem pe deplin convinși că sfânta noastră cauză românească, susținută cu perseverență și resoluțiune, din partea dumneavoastră și a întregului popor românesc- cu noi în frunte sau fără noi – va ajunge desigur cât mai curând la izbânda dorită”. Ioan Rațiu i-a îndemnat pe cei prezenți la Cluj să lupte numai pe calea legală ”căci pe această cale suntem noi tari și nebiruiți”. Liga Culturală în frunte cu V. A. Urechia a desfășurat o activitate deosebită în acest sens și se întreba: “Ce sentimente vor duce cu ei acasă cei 15.000 de țărani români, care au alergat din toate părțile până la Cluj pentru a aclama pe acuzați? Cum va putea cineva să-i împiedice a-și întoarce privirile către București – scria Clemanceau în ziarul francez ”La Justice”.

După o dezbatere de 17 zile, timp în care memorandiștii și-au susținut cu tărie demersul, drepturile legitime ale poporului român, au fost pronunțate condamnările la adresa a 14 memorandiști.  Atitudinea lor demnă de-a lungul întregului proces, se sintetizează în cele spuse de doctorul Ioan Rațiu. ”Memorandul… nu constituie decât gravimentele (revendicările) poporului român, care ne-a trimis pe noi, ca să cerem scutul tronului pentru drepturile lui nesocotite și călcate în picioare. Ceea ce se discută aici, domnilor, este însăși existența poporului român. Existența unui popor nu se discută, – se afirmă. De aceea nu ne este în gând să venim înaintea d-voastră să dovedim că avem dreptul la existență. Într-o asemenea chestiune nu ne putem apăra în fața d-voastră, nu putem decât să acuzăm în fața lumii civilizate sistemul asupritor, care tinde să răpească ceea ce un popor are mai scump: legea și limba! De aceea nu mai suntem aici acuzați – suntem acuzatori”.

Condamnările au fost după cum urmează: Ioan Rațiu – 2 ani, George Pop de Băsești – 1 an, Vasile Lucaciu – 5 ani, Dimitrie Comșa – 3 ani, Daniil Barcianu – 2 ani și 6 luni, Nicolae Cristea – 8 luni, Iuliu Coroianu – 2 ani și 8 luni, Patriciu Barbu – 2 luni, Teodor Mihali – 2 ani și 6 luni, Aurel Suciu – 1 an și 6 luni, Mihail Velicu – 2 ani, Rubin Patiția – 2 ani și 6 luni, Gherasim Domide – 2 ani și 6 luni, Dimitrie Roneanu – 8 luni, la care se adaugă plata colectivă a unei sume de 7.000 de florini.

După 14 luni de detenție, ca urmare a largului ecou a mișcării memorandiste, împăratul a hotărât, la 14 septembrie 1895, să-i grațieze pe memorandiștii întemnițați. Fără îndoială, un rol important în eliberarea lor l-a avut și intervenția regelui Carol I al României în favoarea memorandiștilor.

Procesul memorandiștilor a determinat un amplu curent de solidaritate a românilor de pretutindeni, de pe ambii versanți ai Caraților. Delegații venite din din toate părțile Transilvaniei și-au exprimat solidaritatea față de memorandiști. La București, Iași, Craiova, Ploiești și în alte orașe, s-au organizat ample acțiuni de solidaritate, iar pe plan internațional s-a născut un puternic curent de opinie în sprijinul cauzei românilor transilvăneni.

Memorandumul românilor din 1892 și celelalte acte revendicative din epocă au arătat împotrivirea categorică a românilor față de regimul dualist, instituit în 1867. Mișcarea memorandistă din anii 1892-1894, reprezintă un remarcabil moment istoric ”cel mai de seamă eveniment al luptei de eliberare națională și socială din Transilvania, din întreaga epocă cuprinsă între revoluția de la 1848/1849 și unirea Transilvaniei cu România, din 1918”.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 6, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.