Oamenii legii au identificat şi prins ieri 3 bărbaţi care sunt bănuiţi că ar fi comis furturi

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Gherţa Mică au fost sesizaţi marţi, 12 mai, de către o femeie din Bocicău despre faptul că în timpul nopţii persoane necunoscute au pătruns în magazinul pe care femeia îl deţine şi au sustras bunuri.

furt (2)La faţa locului s-a stabilit faptul că s-a pătruns în incintă prin forţarea unui geam termopan, fiind sustrase bunuri şi suma de 2.000 lei.

Oamenii legii au efectuat cercetări pentru identificarea şi prinderea autorilor. În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au reuşit identificarea şi prinderea persoanei care se face responsabilă de aspectele reclamate, este vorba de un tânăr de 24 de ani, din aceeaşi localitate. Tânărul a sustras bunurile şi le-a depozitat în podul unui imobil situat în curtea locuinţei sale. În cauză a fost produs un prejudiciu de aproximativ 3000 lei, prejudiciu care a fost recuperat şi predat părţii vătămate. În urma extinderii cercetărilor oamenii legii au stabilit că acesta a mai incercat să pătrundă în incinta unui alt magazin din localitate, în cursul săptămânii trecute, dar nu a reuşit întrucât a fost văzut de un localnic şi a luat-o la fugă, dar nu înainte de a-și abandona încălţămintea. Munca poliţiştilor a fost îngreunată de faptul că omul care l-a văzut pe tânăr în acea noapte nu a putut să le dea detalii poliţiştilor cu privire la identitatea şi trasăturile fizice ale acestuia.

Acum Ionuţ B., este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat.

Ieri dimineaţă, poliţiştii din Ardud au fost sesizaţi de o localnică despre faptul că în noaptea de 12/13 mai a.c. i-au fost sustrase bunuri din gospodărie.

În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au reuşit identificarea şi prinderea autorului, un bărbat de 41 de ani, din aceiaşi localitate, care a pătruns în timpul nopţii în gospodăria femeii, de unde a sustras animale de curte şi o bicicletă. Prejudiciul a fost recuperat şi predat părţii vătămate, iar bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru furt calificat.

Marţi, în jurul pranzului, poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi de către un agent de pază al unui magazin alimentar din municipiu, despre faptul că a surprins o persoană de sex masculin în timp ce sustrăgea bunuri din incinta magazinului. La faţa locului oamenii legii au identificat persoana, Ioan P, de 60 de ani, care ar fi sustras alimente din magazin. Prejudiciul a fost recuperat şi predat angajaţilor magazinului, iar bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 14, 2014. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.