Ovidiu Silaghi a fost ales în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului

Potrivit Biroului de Presă al Protopopiatului Ortodox Satu Mare, joi, 15 mai 2014, a avut loc întâlnirea membrilor din Colegiile VII Satu Mare şi VIII Satu Mare Someş în urma convocării pentru alegerea reprezentanţilor clerici şi mireni pentru mandatul 2014–2018 în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.

Silaghi_Ovidiu_IoanDin partea Sfintei Episcopii a fost delegat pr. dr. Vasile Augustin, vicar administrativ. După săvârşirea slujbei de Te-Deum specifică acestor întâlniri, a fost citit Ordinului Circular al Sfintei Episcopii a Maramureşului şi Sătmarului nr. 493/2014 şi s-a procedat la alegerea acestor reprezentanţi.

În Colegiul VII Satu Mare, din partea clericilor a fost ales pr. dr. Cristian Boloş, de la Parohia Satu Mare „Adormirea Maicii Domnului 1” iar din partea mirenilor europarlamentarul Ovidiu Silaghi şi dr. Cristian Rusu. În Colegiul VIII Satu Mare Someş, a fost ales din partea clericilor pr. Vasile Pater Vasile de la Parohia Roşiori iar din partea mirenilor deputatul Octavian Petric şi Mircea Blaga, supleant fiind ales Mircea Leţiu.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 16, 2014. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.