Campania „Nu lăsa violenţa să te transforme în infractor!”, la Casa de tip familial „Daniel”

Ieri, 13 februarie, mesajul campaniei de prevenire a delincvenţei juvenile „Nu lăsa violenţa să te transforme în infractor!” a ajuns, prin intermediul poliţiştilor, şi la Casa de tip familial „Daniel” din Borleşti.   

delincventa_juvenilaÎntâlnirea organizată şi susţinută de inspector de poliţie Hrihorişan Felicia, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi comisar şef Cherecheş Vasile, şeful Secţiei de Poliţie Rurală Valea Vinului, a avut ca scop promovarea unor modele de comportament nonviolent şi noninfracţional, elevii fiind sfătuiţi să înveţe să facă alegeri corecte, astfel încât prin forţe proprii să–şi poată construi un viitor cât mai bun.

În sprijinul poliţiştilor a venit şi un tânăr crescut într-o casă de copii, care, deşi vizibil marcat de experienţa copilăriei sale, cu un tată necunoscut şi o mamă care l-a abandonat în grija statului, a reuşit să le transmită copiilor un mesaj pozitiv. Claudiu s-a arătat încrezător că, aşa cum el şi-a depăşit condiţia existenţială iniţială prin muncă asiduă şi perseverenţă, şi copiii din Borleşti vor putea să-şi urmeze visele şi să-şi creeze un destin diferit de cel al familiilor din care provin. Pentru ca  acest deziderat să devină realitate, invitatul poliţiştilor le-a recomandat copiilor să înveţe, să-şi asculte “mamele” actuale şi să se ţină departe de anturajele dubioase, care îi pot conduce pe drumul delincvenţei şi al infracţionalităţii.

Copiii au vizionat filmul „Cheia e la tine!” fiind impresionaţi de povestea tinerilor deţinuţi închişi în penitenciare din România, cu atât mai mult cu cât, unii dintre ei, aveau rude apropiate aflate în detenţie. În finalul întâlnirii au fost distribuite materiale informativ-preventive şi afişe de campanie, poliţiştii asigurându-i pe copii că vor reveni la Casa Daniel şi cu alte ocazii.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 14, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.