Candidații Alianței PSD-UNPR-PC, apreciați de electoratul din Carei. Caravana PSD a străbătut întreg orașul

Luni, 19 mai, iî municipiul Carei, caravana PSD a străbătut întreg orașul. Echipa PSD alcătuită din tineri social democrați și membri ai PSD ai Organizației Carei au împărțit materiale electorale și au stat de vorbă cu locuitorii orașului.

carei 2În piața din Carei, sloganul campaniei ”Mândri că suntem români!” dar și obiectivele candidaților Alianței PSD-UNPR-PC au fost ascultate cu mare interes, de altfel europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu fiind cunoscut în zonă și apreciat pentru politica europeană pe care o face.

Și la Carei, premierul Victor Ponta a fost susținut de un grup de oameni mai în vârstă care au afirmat că “totuși Ponta ne-o crescut pensiile și nu o făcut ca ceilalți, și pentru asta vom merge la vot”.

La acțiunea electorală au fost prezenți președintele Organizației PSD Carei, Ionuț Oneț, președinta femeilor social democrate din Carei și consilierul județean Rodica Maxi, vicepreședinții Organizației PSD Carei și Raul Băbțan, președintele Organizației Județene a TSD Satu Mare și totodată directorul campaniei electorale pentru scrutinul din 25 mai.

Alianța electorală PSD-UNPR-PC se plasează pe primul loc în preferințele românilor pentru alegerile europarlamentare, potrivit rezultatelor sondajului național CSCI, desfășurat în perioada 12-14 mai, un procent de 41% dintre respondenți afirmând că, în duminica alegerilor pentru Parlamentul European, ar opta pentru candidații alianței.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 19, 2014. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.