Artista plastică Katharina Rosnovsky din Germania va deschide duminică la Carei o expoziție personală de picturi în ulei

Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei vă invită duminică, 1 iunie 2014 de la ora 12.30 în sala de expoziții de la etajul Castelului Károlyi din Carei, la vernisajul expoziției personale de picturi în ulei a artistei Katharina Rosnovsky din Germania, intitulată ”Armonie pentru suflet – Natura este sufletul artei”.  Momentul artistic va fi susținut de elevi de la centrul de muzică ușoară din cadrul Centrului Cultural, coordonați de prof. Szűcs József.

afis_Katharina Rosnovsky s-a născut în 1951 la Carei. A absolvit Liceul Pedagogic de Educatoare în 1971, după care a profesat ca educatoare. Din 1964 – până în 1966 a frecventat cursurile Școlii populare de Artă, secția Pictură, din Carei sub îndrumarea profesorului Alexandru Bogaty. Începând din al doilea an de studio se familiarizează cu tehnica de lucru în ulei, pe diferite suporturi: carton, lemn, pânză. În aceeași perioadă participă la expozițiile de grup alături de colegii de la Școala populară de artă. 

A lucrat în cărbune, creion, acuarelă, tempera, tuș negru și color, însă cel mai mult i-a plăcut pictura în ulei. A efectuat lucrări în tuș color, care au fost expuse la sala Dalles, obținând chiar un loc III pe țară și participând la o tabără de creație la Cozia. A participat la expoziții ale tineretului, la manifestări în străinătate, în Ungaria, Bulgaria și Spania.

După 1989 a absolvit un curs de jurnalism și a lucrat ca și colaborator permanent pentru ziarul Agenda, în calitate de traducător. În prezent locuiește în Germania, la Baden-Württemberg. În 2012 a participat la câteva expoziții de grup în Germania, la Rauenberg, Neckarmühlbach, Mosbach și Schwarzach.  Din 2012 este membră a Comunității de Artă, Arte vizuale din București. În 2013 a avut prima expoziție personală cu vernisaj la Galeria Pro Armia din Timișoara, unde a expus 62 de lucrări.

După cum afirmă artista, pictura este totul pentru ea: ”Prin pictură reușesc să mă exprim cel mai bine, pictura este acum sensul vieții mele, pasiunea mea, destinul meu. Pictez din inimă, sentimentele mele se reflectă prin culorile de pe tablouri, sunt puternice, armonice și transmit sentimente pozitive, optimiste, de dragoste și exuberanță. Ceea ce exprimă tablourile mele acum e cu adevarat ceea ce simt de când m-am descătușat de rețineri, sentimente introvertite, frică. Acum tablourile mele trăiesc, iubesc lumina, soarele… adevărul! Este exact ceea ce simt când pictez și aceste sentimente doresc să le transmit și celor care privesc tablourile mele. Îmi place când mi se spune că tablourile mele liniștesc, fac bine privitorului,vindecă sau sunt ca o gură de oxigen în haosul cotidian”.

 
 
 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 27, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.