Liliecii, prietenii oamenilor?… DA

Asociaţia pentru Protecția Liliecilor din România (APLR) implementează în perioada 01.04.2014 – 31.03.2016 proiectul intitulat „Conservarea pe termen lung a coloniilor de lilieci din mediul antropic prin implicarea comunităţilor locale” finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, componenta Dezvoltare Durabilă, cu suma de 133.478,10 euro.

liliac2Scopul principal al proiectului este crearea unor circumstanţe favorabile pentru conservarea speciilor de lilieci care populează zonele antropizate. Acest scop va fi atins prin implementarea a numeroase activităţi prin care dorim să asigurăm protecţia eficientă a coloniilor de lilieci din clădiri, dar şi să realizăm o mai strânsă conexiune om-liliac, să atragem atenţia oamenilor asupra importanţei conservării acestor mamifere foarte utile din punct de vedere ecologic prin menţinerea unui echilibru între necesităţile oamenilor şi cele ale liliecilor.

Unul dintre obiectivele proiectului este asigurarea protejării a celor mai ameninţate 5 colonii de lilieci care au adăposturi în clădiri din judeţele Bihor, Cluj, Harghita, Mureş, Sălaj şi Satu Mare prin activităţi concrete de conservare, care se va realiza prin mai multe etape: vor fi identificate cele mai importante 50 de adăposturi din clădiri; din acestea vor fi selectate 5 adăposturi în care urmează să se efectueze activităţi de modificare, în aşa fel încât să se asigure condiţii optime liliecilor, dar să fie micşorat şi deranjul provocat de către lilieci oamenilor.

Un al doilea obiectiv este răspândirea bunelor practici şi a experiențelor acumulate pentru conservarea coloniilor de lilieci care se adăpostesc în construcţii umane, realizată prin identificarea metodelor şi posibilităţilor de intervenţii prin care se poate asigura un mediu adecvat coloniilor de lilieci din adăposturi. Pe baza acestor informaţii va fi redactat un ghid bilingv care va prezenta acele metode şi bune practici ce pot fi utilizate în cazul renovării, a modificării clădirilor cu colonii de lilieci. Prin întâlniri bilaterale cu specialişti arhitecţi/ingineri în activități de renovare, restaurare, se va găsi un punct de vedere comun în ceea ce privește metodele utilizate în adăposturile antropice pentru protecţia liliecilor.

Al treilea obiectiv este creşterea gradului de informare şi de interes privind protecţia liliecilor în rândul comunităţilor locale din județele Bihor, Cluj, Harghita, Mureș, Sălaj şililiac1 Satu Mare prin organizarea unor activităţi de educare-conştientizare, prin implicarea tinerei generaţii în activităţi de educaţie ecologică. Pentru atingerea acestui obiectiv se vor organiza 30 de activităţi de educaţie ecologică în zona ţintă a proiectului, vom participa cu stand de informare la 20 de evenimente publice ale comunităților (zile ale satului, târguri tradiționale, sărbători), la cele 5 adăposturi cu intervenții se va realiza câte un panou informativ şi va fi realizat un film documentar referitor la strânsa conexiune dintre comunitățile de oameni și populațiile de lilieci din imediata apropiere a oamenilor. Vom organiza o tabără de 5 zile cu participarea a 15 persoane (voluntari) din comunitățile țintă ale proiectului cu scopul instruirii acestor persoane despre speciile de lilieci, metodele de studiu şi protecţie a lor.

Publicul larg va fi informat permanent despre acţiunile proiectului prin comunicate de presă specifice fiecărui eveniment, atât în presă, cât şi pe site-ul şi pagina de Facebook a APLR.

ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA LILIECILOR DIN ROMÂNIA – A.P.L.R. – este o organizaţie nonprofit, apolitică, care reuneşte acele persoane din Romănia care se ocupă de studiul şi ocrotirea liliecilor.A.P.L.R are ca scop promovarea cercetărilor chiropterologice (studiul şi ocrotirea liliecior) în România precum şi protecţia mediului şi a naturii în general.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 2, 2014. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.