Tinerele Social Democrate au dăruit dulciuri și rechizite copiilor de la Casa de tip familial ”Maria”

12 pachete cu rechizite, încălțăminte și alte lucruri au fost oferite joi, 11 septembrie copiilor de la Casa de tip familial ”Maria” din municipiul Satu Mare, în cadrul unei acțiuni organizate de Liga Tinerelor Social Democrate.

DSC_4068Președinta LTSD Satu Mare, Cristina Ilieș, împreună cu un grup de tinere membre ale Ligii au ținut să aducă o rază de soare în viața acestor copii mai puțin norocoși. 

Casa Maria găzduiește 12 copii, dintre care 6 sunt elevi. Pentru elevi, tinerele au pregătit rechizite școlare, ghiozdane, teniși, fructe, dulciuri și sucuri, iar pentru ceilalți 6 pachete cu fructe, dulciuri și sucuri.

“Înainte de începerea anului școlar am ținut neapărat să avem această acțiune. Împreună cu colegele mele am reușit să aducem o mică bucurie acestor copii, care au nevoie de multă afectiune din partea tuturor celor din jur. Scopul principal al demersului nostru de astăzi a fost să le subliniem copiilor că educația este foarte importantă. Ne bucurăm că am reușit să le aducem aceste pachete, iar noul an școlar care bate la ușă să îi găsească cu toate cele necesare”, a declarat despre această acțiune Cristina Ilieș, președinta LTSD Satu Mare.

DSC_4072

DSC_4074

DSC_4081

DSC_4101

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 11, 2014. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

One Response to Tinerele Social Democrate au dăruit dulciuri și rechizite copiilor de la Casa de tip familial ”Maria”

  1. Un an nou scolar plin de succese

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.