Poeții Carolyn Mary Kleefeld și Ioan Nistor, într-un mic tratat al iubirii în versuri

Cu ocazia sărbătoririi revistei ”Poesis” și a 25 de ani de la apariția primului număr, am avut privilegiul să primesc din partea autorului o minunată carte cu poeme, ceva rar, mai puțin obișnuit pe la noi. Este vorba despre un volum semnat de Carolyn Mary Kleefeld și Ioan Nistor, purtând titlul ”The Divine Kiss” (Sărutul divin) În flăcările păpădiilor (In the Flames of Dandelions), carte apărută recent prin grija editurii clujene Limes.

res_d032dc8caa2de30ad4114bf3a2e3fd32Nu știu prin ce împrejurări cei doi mari poeți și-au dat acordul să apară în această formulă, dar fără îndoială demersul lor e lăudabil. La baza cărții stă iubirea despre care s-a scris enorm în literatură. Ce este iubirea? Iată întrebarea pe care și-au pus-o generații după generații. Marele gânditor indian Rabindranath Tagore spunea că iubirea este atunci când sufletul începe să cânte și florile vieții tale înfloresc singure. Un alt cunoscător al problemei, Prentice Mulford, vorbea de elixirul vital, izvorul sănătății, al puterii și al energiei pentru fiecare om. Marele Michelangelo Buonarotti vedea în iubire o aripă dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.

Veșnicul nemulțumit, și poate nu fără motiv Octavian Paler, spunea că iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrățișare pătimașă… și un suflet smuls din piept. Mai aproape de sufletul meu este definiția lui D.H. Lawrence, care spune că iubirea este floarea vieții și înflorește neașteptat și fără nici o lege și trebuie adorată acolo unde e găsită, bucurându-te de ora scurtă a duratei sale.

Angela Negreanu, în cuvântul inainte scris pentru această carte, pornește de la constatarea că ”iubirea a stat și stă la baza originii întregului univers, deoarece Dumnezeu a creat lumea din iubire”. Iubirea aproapelui fiind temelia învățăturii creștine. Oamenii înzestrați cu iubire au o putere misterioasă asupra celor din jur susține Angela Negreanu. Și câtă dreptate are, și încă nu a spus totul. ”Iubirea este torța care-l conduce pe om la jumătatea lui, la sufletul pereche ajutându-l să-și completeze ființa și să trăiască sentimentul plenitudinii”. Iată deci, știm multe despre iubire, totuși iubirea continuă să rămână una din cele mai mari taine ale condiției umane.

Poate că și Carolyn Mary Kleefeld a meditat intens de pe faleza sa de la Oceanul Pacific, unde s-a mutat din Anglia în 1980, când s-a apucat să scrie despre iubire. Ea este un spirit renascentist fiindcă este pe deopotrivă poetă, scriitoare și artist plastic. Realizările sale artistice se regăsesc în galerii, muzee și colecții particulare.

În chiar prima sa poezie din volum intitulat ”O, lacuri luminoase ale ochilor”, nu scrie, dar precis s-a gândit la iubire care ”respiră magnetism nevăzut/ vrăjindu-mă în tăcere, cu iureșul înflăcărat spre împlinire”. Pe Kalolyn dragostea o aprinde ca un cânt neauzit: ”când inimile noastre se contopesc”. Pentru ea iubitul este al îmbrățișărilor tremurătoare. (Despre peștii de aur, p.19). Sărutul și îmbrățișarea aruncă în aer clipa iar buzele pătimașe seamănă cu ramurile înfrunzite și încolăcite. Concluzie ei este că iubirea este un magnet ciudat și minunat. (Sărutul, p.23).

Treptat iubirea căștigă teren, se adâncește când: ”Stau întinsă lângă focul trosnind/ când flăcările se înalță,/ încălzindu-mi coapsele,/ când tu, iubite,/ mă urmărești/ cu amintiri erotice”. ”Focul din vatră arde în culori vii/ și eu îmi amintesc de flăcările noastre,/ de strălucirea gândului nostru,/ de misterul dragostei pătimașe/ de contopirea noastră erotică”.(Farmec erotic, p.25). Soarele nu va apune niciodată dacă cu iubitul se va juca de-a dragostea ca inocenții. Dragostea devine tot mai pătimașă, iubitul devine de aur, sărutările vor fi devoratoare, iubiții vor uita cu totul de timp, iar clipele sublime se vor dezvălui într-un vârtej exotic. (Vraja desăvârșită, p.31), iar în preajma zorilor devine deja un zeu din legendele lirice. (Îndrăgostiți în veșnicie, p.35). Iubitul prea plin dăruiește polenul cu care unge mugurii tandrii, fața și ochii, sânii și coapsele iubitei prin laptele dragostei sale divine.(Laptele iubirii, p.39).

La fel ca și poemele Carolynei Kleefeld, poemele lui Ioan Nistor sunt scrise atât în limba română cât și în traducere engleză. Ioan Nistor, personalitate multilaterală, poet, publicist, profesor de limba și literatura română este un fiu al Țării Oașului. S-a zămislit în mijlocul unori ritualuri și obiceiuri arhaice unice de o valoare inestimabilă. Deși a studiat în celebrul centru univesitar clujean, nu și-a uitat rădăcinile. Vibrațiile sufletului său le-a încredințat tiparului, concretizate în zece cărți, toate de certă valoare ce i-au netezit calea spre Uniunea Scriitorilor din România al cărui membru este.

Cele 25 de poeme din volumul amintit sunt unicate. La Ioan Nistor totul pornește de la ochiul sinelui, și continuă cu jargonul ”Hello!” apoi un sărut involuntar ce devine realitate. Iubirea intră printr-o fereastră în sufletul iubitului și devine carne sculptată de buzele sărutului absolut. ”Acum tremur că totul e doar un vis și că tu te vei/ retrage ca valul înspumat de pe nisipul rece/ iar planul tău biciuindu-mă ca vântoasele primăveri se va scurge/ alunecând printre degetele mele cu cele șapte zeci și șapte de simțuri dilatate”. (Nu știu, p.82).

Poetul crede că o eventuală părăsire din partea iubitei, el trebuie să se risipească. ”Nu m-aș putea depărta prea mult/ de pământ/ de punctul fix al cărnii tale”. (Țesătura, p. 88). Mai mult ca sigur că poetul știe din realitatea locului că atunci când omul e plin de iubire strigătul îi este ”ca o flacără pe altar/ înălțându-se dreaptă/ iar Dumnezeu își pleacă auzul și se uita cu ochii mari/ să vadă un om din care țâșnea bucuria”.(Strigătul, p.90). Iubiții pot să treacă și sub un curcubeu apărut peste șosea ”și-i vom simți doar greutatea/ ca o prea frumoasă coroană/ deasupra capetelor”. (Trecere, p. 92).

Ce nu face tânărul ca să atragă atenția iubitei adolescentine, cuib în stejarul înalt, poezii cu rime naive, moară de vânt care deși așezată în vârful casei ea tot nu vedea, nu auzea doar când ”am început să tai cu lancea războinică lianele/ sentimentelor/ i-am simțit în urmă alergând, respirația caldă”. (Copilării, p.98). Fără îndoială iubita pentru Ioan Nistor este ”punctul nordic pe care mereu trebuie să-l regăsească”. (Tu, semnul, p. 108). ”Dacă iubita calcă strugurii purpurii cu picioarele goale, atunci ea va fi în ochii mei un trup de roșie carne/ și sângele meu va fi drenat prin venele tale”.(Presentiment, p. 110). Depărtarea iubitei face ca înserarea să se clatine în lacrimi și parcă nu ar fi de ajuns: ”singurătatea îmi ronțăia creierii…un cuvânt al tău m-ar fi găsit printre rafale de vânt ,,Unde erai,/ unde erai, suflete-al meu?”. (Unde erai, p.114).

Parcurgând poemele celor doi poeți, am avut impresia că am călătorit pe un plai cu flori înmiresmate și am simțit focul păpădiilor revărsate în miez de zi. Fără îndoială autorii scriu profund, răscolitor și îndeamnă cititorul la reflecție asupra propriilor iubiri, cu urcușuri și coborâșuri inerente, ei caută esența subiectului iubirii. Recomandăm cartea iluștrilor poeți tuturor îndrăgostiților deopotrivă. Să nu uităm vorbele lui Lev Tolstoi din Război și pace: ”Iubirea stă în calea morții. Iubirea este viața. Tot, tot ce înțeleg, înțeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu și, când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veșnic al tuturor lucrurilor”.

Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 15, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.