Patru personalități ale culturii careiene vor fi comemorate în această săptămână

Direcția de Cultură a municipiului Carei comemorează în această săptămână patru personalități ale culturii careiene: miercuri, 24 septembrie – dr. Neța Iercoșan, joi 25 septembrie – Francisc Pall, vineri, 26 septembrie – Fényi István și duminică, 28 septembrie Ștefan Ruha István. În zilele amintite mai sus vor fi depuse coronițele culturii la busturile, plăcile memoriale sau mormintele personalităților. 

pall-franciscDr. Neța Iercoșan a fost o personalitate remarcabilă a culturii careiene. A fost un reputat arheolog, profesor de istorie, muzeograf, cercetător științific la Muzeul Județean Satu Mare, secția din Carei, apoi Director al Muzeului Orășenesc din Carei. A încetat din viață la doar 48 ani, în 24 septembrie 1999. Mormântul său se află în Cimitirul Mestereszi.

Francisc Pall a fost unul dintre cei mai importanți istorici români, originar din Carei. A fost Șef de secție la Institutul de istorie-arheologie din Cluj. Membru al Academiei de stiințe sociale și politice. A redactat propriul Curs de Istorie universală medievală, dar și pe cel de Istorie a Bizanțului, cursuri după care s-au predat aceste materii mai mulți ani la Facultatea de istorie din Cluj-Napoca, chiar și după ieșirea sa la pensie. Se stinge din viață la 25 septembrie 1992. Bustul lui Francisc Pall se află în curtea bisericii greco-catolice Sf. Andrei.

Fényi István, originar din Căpleni, a fost poet, traducător și profesor de limba maghiară. A fost conducătorul cercului de limba maghiară din Carei și împrejurimi, peste 25 ani. A fost laureat al premiului revistei Poesis pentru Opera „Omnia”. A decedat la 26 septembrie 2000. Placa memorială se află pe blocul în care a locuit, din cartierul Republicii.
 
fenyiȘtefan Ruha István a fost un celebru violonist originar din Carei, dirijor și profesor universitar. Absolvent al Conservatorului Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, a fost laureat al primei ediții a Festivalului Internațional George Enescu din 1958, i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei” în 1964 și distincția de Cetățean de onoare al municipiului Carei în 1997. S-a stins din viață la 28 septembrie 2004. Mormântul marelui artist se află în Cimitirul Reformat.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 23, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.