Săptămâna Prevenirii Criminalităţii a continuat la Satu Mare pe tema prevenirii furturilor din locuinţe

Realizată în colaborare cu firme private, expoziţia a avut ca scop facilitarea schimbului de informaţii între cetăţeni şi firmele de profil şi oferirea de soluţii eficiente, adaptate fiecărui tip de locuinţă în parte. La această acţiune au fost invitate de către poliţişti toate firmele de pază şi protecţie, în final doar una din cele 3 firme care şi-au confirmat iniţial prezenţa, a fost la locul desfăşurării expoziţiei, în Pasajul Pietonal Corneliu Coposu.

IMG_20141001_113257Cu acest prilej, poliţiştii de prevenire din cadrul IPJ Satu Mare şi poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare au fost prezenţi în Centrul Nou al oraşului, iniţiind discuţii cu cetăţenii pe tema autoprotecţiei persoanale şi a prevenirii furturilor din locuinţe, distribuind peste 200 de pliante informative pe parcursul zilei, materialele de suport fiind realizate în cadrul campaniei naţionale ”Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”.

Acţiunile preventive au continuat pe parcursul după amiezii, poliţiştii fiind prezenţi în toate cartierele importante din municipiul Satu Mare, unde au discutat cu cetăţenii pe tema prevenirii furturilor din locuinţe.

De această dată, poliţiştii au distribuit nu doar pliante informative, ci şi 200 de brelocuri inscripţionate cu un mesaj preventiv elocvent:  ”O clipă…de atenţie”. Materialele promoţionale oferite cetăţenilor care au dovedit un comportament civic adecvat şi interes pentru supravegherea reciprocă a locuinţelor, au fost realizate cu sprijinul Primăriei Satu Mare, partener alături de Poliţie în realizarea acestei campanii de prevenire.

IMG_20141001_112832În contextul acestei teme poliţiştii fac câteva recomandări cetăţenilor astfel încât aceştia să nu devină victimele infracţiunii de furt din locuinţă. Poliţiştii vă recomandă să nu permiteţi persoanelor străine să intre in locuinţa dumneavoastră indiferent de motivele invocate, dacă persoanele susţin că ar fi reprezentanţii unor societăţi cum ar fi gaze, energie electrică, apă sau fac dezinsecţii solicitaţi întotdeauna o legitimaţie pe care reprezentanţii societăţilor au obligativitatea de a o avea asupra lor de asemenea fiţi atenţi la îmbrăcăminte, întrucât fiecare societate de acest gen asigură angajaţilor îmbrăcăminte cu elementele distinctive ale societăţii. Dacă aţi pierdut una dintre chei înlocuiţi imediat încuietoarea, acest lucru este recomandat şi în cazul unui schimb de locuinţă, nu ezitaţi să întrebaţi persoanele necunoscute pe care le sesizaţi în spaţiile comune ale blocului pe cine caută, chiar alertaţi mai mulţi vecini aceste întrebări pot descuraja posibilii infractori.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare alături de instituţiile publice partenere: Consiliul Judeţean Satu Mare, Primăria Satu Mare, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, invită tinerii de peste 14 ani, să participe la acţiunea ce va încheia evenimentele din cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, respectiv Marşul Tinerilor Biciclişti.   Scopul acţiunii ce va avea loc vineri, 3 octombrie, ora 14, cu plecare din Piaţa 25 octombrie spre Grădina Romei, este acela de a încuraja mersul pe bicicletă în rândul tinerilor în condiţii de siguranţă şi cunoaştere a regulilor de circulaţie. Toţi participanţi la marş înscrişi pe listele organizatorilor participă la o tombolă cu multe premii surpriză, premiul cel mare fiind o bicicletă mountain bike.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 2, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.