O femeie şi un copil şi-au pierdut viaţa într-un accident feroviar la Micula

Joi, 2 octombrie în jurul orei 12.20, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare a fost sesizat despre producerea unui accident feroviar pe raza localităţii Micula.

barieraDeplasându-se de îndată la faţa locului oamenii legii au constatat din primele cercetări efectuate că în continuarea străzii Gatele din localitate, zonă în care nu se mai află imobile o femeie în vârstă de 24 de ani a condus autoturismul marca Peugeot iar pe fondul nerespectării semnificaţiei indicatorului de trecere la nivel cu cale ferată, trecere semnalizată cu indicator a fost acroşată de o locomotivă aparţinând CFR, care circula pe ruta Halmeu-Satu Mare.

Din nefericire în urma impactului femeia şi copilul ei în vârstă de 9 ani şi-au pierdut viaţa, iar o fetiţă de 8 ani şi o tânără de 16 ani au fost rănite. Cele 2 fete au fost transportate la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale. Din verificările efectuate de oamenii legii a rezultat fatul că femeia nu poseda permis de conducere de nicio categorie, de asemenea autoturismul nu era înmatriculat şi avea aplicate plăcuţe cu numere fals de înmatriculare, respectiv acel număr era atribuit unui alt autovehicul.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 2, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.