Laura Diana Bota: „Indexarea indemnizaţiilor persoanelor cu handicap în plină campanie electorală, un gest cinic şi populist”

Intrarea în campanie electorală a premierului Victor Viorel Ponta a adus în atenţia opiniei publice problemele nerezolvate ale românilor, precum cuantumul jenant al indemnizaţiei persoanelor cu dizabilităţi, afirmă preşedintele Partidului Mişcarea Populară Satu Mare, dr. Laura Diana Bota, într-un comunicat remis publicităţii luni.

poză„Faptul că primul-ministru a ieşit în teritoriu, pentru a vedea la faţa locului România reală şi necazurile oamenilor, ar putea fi un aspect pozitiv, la prima vedere. Din nefericire, Victor Viorel Ponta se foloseşte de această campanie electorală pentru a lua contact direct cu oamenii, iar întrebarea legitimă este de ce doar acum, după doi ani şi jumătate de când conduce Guvernul?! Cu toate că intenţia de a ajuta pare a fi un lucru bun, nu mi se pare nici moral, nici legal, să rezolvi o problemă punctuală, a unui singur om, într-un periplu de campanie, aşa cum s-a întâmplat duminică la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Adevărul este acela că indemnizaţia persoanelor cu dizabilităţi şi acordarea medicaţiei pentru o serie de categorii de bolnavi au rămas nerezolvate în ultima perioadă, iar gestul de acum al premierului, unul cinic, populist şi clar electoral, devine în aceste condiţii lovit de nulitate”, a declarat liderul PMP Satu Mare.

Laura Diana Bota a precizat că individualizarea unor astfel de probleme ale românilor nu este o soluţie pentru rezolvarea lor. „Domnul din Victoria, care i s-a plâns lui Ponta că nu găseşte medicamentele necesare în farmacii şi că sunt prea scumpe, a fost transportat la Mănăstirea Brâncoveanu, unde venise premierul, într-un pat cu rotile. Ce s-ar întâmpla dacă toţi românii cu handicap ar fi duşi în faţa Palatului Victoria de către aparţinători, pentru a-şi cere dreptate? Mi se pare neîndoielnic faptul că gestul primului-ministru de a-l asculta pe respectivul bolnav a fost unul propagandistic! Altfel, domnia sa ar fi trebuit să rezolve aceste disfuncţionalităţi de când se află în funcţia respectivă!”, a apreciat preşedintele PMP Satu Mare.

Laura Diana Bota a mai adăugat că o astfel de abordare, exclusiv prin prisma campaniilor electorale, nu face bine nici clasei politice, dar nici societăţii româneşti. „Consider că nu astfel trebuie cerşite voturile românilor, prin promisiuni şi ordine de genul «Mâine dimineaţă o sa vină şeful de la Casă (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), să va întrebe exact care sunt medicamentele!», aşa cum a procedat premierul, deşi săracul om a cerut doar o comisie care să-i verifice cazul! Toţi românii ar trebui să fie trataţi egal şi fără discriminare! Ceea ce vreau să accentuez este faptul că nu putem guverna o ţară prin milostenii şi pomeni, ci trebuie luate măsuri atunci când situaţia o impune, nu când ne aflăm în situaţii disperate”, a punctat medicul sătmărean.

Liderul PMP Satu Mare a subliniat că abia după  întâmplarea de duminică primul-ministru a cerut măsuri pentru indexarea indemnizaţiilor persoanelor cu handicap. „Este încă un aspect anormal al acestui subiect. După ce a vorbit cu domnul imobilizat, Ponta i-a cerut ministrului Muncii o informare cu indemnizaţiile actuale plătite de stat persoanelor cu dizabilităţi. Până la viitoarea şedinţă de guvern, îl informez că indemnizaţia respectivă este de doar 200 de lei, potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată. Acelaşi act normativ mai stipulează, la art. 58, alin (13), că «Cuantumul drepturilor se actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum, prin hotărâre a Guvernului», fapt care, spre ştiinţa lui Victor Ponta, nu s-a întâmplat în ultimii ani”, a conchis preşedintele Mişcării Populare Satu Mare.

Biroul de Presă al preşedintelui PMP Satu Mare Laura Diana Bota

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 6, 2014. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.