Noi cursuri de calificare în luna octombrie 2014, organizate de A.J.O.F.M. Satu Mare

Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare va organiza și începe în luna octombrie 2014 următoarele cursuri de calificare în meseriile: bucătari: 28 de persoane, manichiură: 14 persoane, coafură: 14 persoane.

manichiuristaFormarea profesională, ca și măsură activă, urmărește creșterea șanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin diversificarea competențelor profesionale. Se realizează prin cursuri, stagii de practică și specializare, sau alte forme conform legii.

Programele de formare profesională asigură inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea, specializarea. Beneficiază gratuit de programele de formare profesională persoanele care: nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ, au obținut statutul de refugiat sau altă formă de protecție internațională, sunt cetățeni străini sau apatrizi care au fost încadrați în muncă sau au realizat venituri în România, nu au putut ocupa un loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenție, desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri lunare mai mici decât valoarea indicatorului social de referință și care sunt înregistrate la agenția pentru ocuparea forței de muncă.

Pentru înscrierea la programele de formare profesională, persoanele vor prezenta la A.J.O.F.M. Satu Mare următoarele documente: recomandare din partea centrului de informare și consiliere sau din partea serviciului de mediere privind cariera, cererea de înscriere la programul de formare profesională, conform legii, actul de identitate  în original și în copie,  certificatul de naștere în original și în copie, acte de studii eliberate în condițiile legii în original și în copie, actul medical din care să rezulte starea sănătății persoanei și faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care dorește să se califice.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 6, 2014. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.