Pensionarii social-democrați propun ca pensiile sub 1.500 de lei să nu fie impozitate

Vineri, 10 octombrie, președintele Organizației Naționale a Pensionarilor Social-Democrați și vicepreședintele Organizației Naționale PSD, Ion Popa, în cadrul vizitelor de lucru pe care le efectuează în mai multe județe din țară, a fost oaspetele activului pesionarilor social-democrați din Satu Mare și Negrești-Oaș. Aici Ion Popa a fost întâmpinat de peste 100 de pensionari în cadrul întâlnirii organizate de primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca. Ion Popa a fost însoțit de președintele Organizației Județene a Pensionarilor Social-Democrați, Aurel Vașvari. Până să sosească în județul Satu Mare, Ion Popa a vizitat 24 de județe, la Satu Mare sosind din Baia Mare și Seini. Din Satu Mare s-a îndreptat spre județul Sălaj.

IMG_0086În cuvântul său, la Satu Mare, Ion Popa a spus pensionarilor prezenți să aibă încredere în primul ministru și candidatul la funcția de președinte al României, Victor Ponta, care cunoaște bine problemele vârstnicilor, asigurându-i că pe parcursul anului o parte dintre ele se vor rezolva. Una dintre acestea se referă la majorarea pensiilor cu 5% din luna ianuarie 2015.

Dintre problemele ridicate de participanții la întâlnire, au fost reținute următoarele: impozitarea pensiilor numai de la plafonul de 1.500 de lei, crearea de noi locuri de muncă, mai ales pentru tineri care sunt copiii și nepoții pensionarilor. În urma aprobării legii conform căreia pensionarii pot desfășura o activitate retribuită, aceștia au cerut măsuri concrete pentru a putea beneficia de această prevedere. Ion Popa a considerat că ei pot fi încă utili societății românești cu experiența pe care o au în toate domeniile de activitate.

IMG_0083Președintele Organizației Naționale a Pensionarilor Social-Democrați și vicepreședintele Organizației Naționale PSD, s-a arătat deosebit de mulțumit de activitatea Organizației de Pensionari din Satu Mare și Negrești-Oaș, unde a avut o întâlnire cu un număr mare de pensionari. Ion Popa i-a asigurat că doleanțele lor vor fi transmise forurilor superioare iar noile prevederi adoptate vor fi aduse neîntârziat la cunoștința lor.  

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 11, 2014. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.