7 conducători auto au rămas fără permise de conducere la sfârșitul săptămânii trecute

Vineri în jurul prânzului, poliţiştii rutieri negreşteni în colaborare cu cei de ordine publică au oprit în trafic pe DN 19, pe raza localităţii Oraşu Nou un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Medieşu Aurit care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor marca Same şi o remorcă. În urma controlului efectuat a rezultat faptul că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie, iar remorca nu era înmatriculată. Ionel M. a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

politia4-655x360În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere şi tractarea unei remorci neînmatriculate.

La data de 10 octombrie a.c. poliţiştii Secţiei Satu Mare au identificat în trafic pe raza localităţii Botiz un bărbat din localitatea Gherţa Mică care conducea autoturismul marca Ford. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Sâmbătă, poliţiştii Secţiei Carei l-au depistat în trafic pe Vasile P. din localitatea Sânmiclăuş  în timp ce conducea mopedul marca First Bike pe DJ195C, pe raza localităţii Sânmiclăuş. În urma controlului efectuat a rezultat faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Tot sâmbătă, după-amiază poliţiştii Secţiiei Carei au fost sesizaţi de către Maria F. despre faptul că ar avea neînţelegeri cu chiriaşul său iar acesta ar fi consumat alcool şi ar conduce un autoturism pe raza localităţii Berveni. Bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost identificat pe strada Agoston din municipiul Carei conducând autoturismul marca Opel. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,43mg/l  alcool pur în aerul expirat. Lui Ilie C. i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80mg/l alcool pur în sânge. În toate cazurile menţionate anterior persoanele implicate sunt cercetate în stare de libertate.

7 conducători auto au rămas fără permise de conducere în cadrul acţiunilor desfăşurate în acest week-end pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare  pentru reducerea riscului rutier şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Permisele au fost reţinute pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, nerespectarea regimului legal de viteză şi efectuarea unor depăşiri neregulamentare. De asemenea au fost aplicate 375 de contravenţii în valoare de  44.500 lei şi au fost ridicate 7 certificate de înmatriculare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 13, 2014. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.