Jandarmii sătmăreni încep acţiunea de donare de sânge

În următoarele zile, jandarmii sătmăreni se vor implica activ în campania benevolă de donare de sânge, organizată la nivelul unităţii, conştienţi fiind de faptul că „dăruind o picătură din sângele tău, dai o şansă vieţii aproapelui”. Astfel luni, 20 octombrie, cu începere de la ora 9.00, peste 20 de jandarmi se vor prezenta la Centrul de Transfuzii Sanguine Satu Mare pentru a dona sânge, din dorinţa de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă.

donare sangeSub deviza „Un strop de sânge, o şansă la viaţă”, cadrele au înţeles să participe la aceasta acţiune de într-ajutorare a semenilor noştri aflaţi în nevoi. Astfel, până în prezent un număr mare de cadre ale unităţii au răspuns apelului comenzii inspectoratului de a participa la acțiunea de donare de sânge. Aceştia, în funcţie de disponibilităţile programului de muncă se vor deplasa pe parcursul următoarelor zile la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare, unde după efectuarea analizelor preliminare li se va recolta sânge.

Trebuie să conştientizăm importanţa donării de sânge şi să înţelegem că sângele înseamnă viaţă. Şi de ce nu, trebuie să ne gândim că şi noi am putea avea nevoie la un moment dat de acea picătură de sânge pentru ca viaţa să ne fie salvată. Această activitate se înscrie în cadrul unei campanii umanitare iniţiate încă de anii trecuţi la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi al Jandarmeriei Române, prin unităţile teritoriale, scopul fiind contribuţia jandarmilor la salvarea vieţilor unor persoane aflate în suferinţă.

Activitatea se va încheia la finele săptămânii, când toţi cei înscrişi pe listele unităţii se vor deplasa la Centrul de Transfuzie.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 17, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.