Baschet: CSM Târgovişte – CSM Satu Mare – 94-46

CSM Târgovişte s-a impus fără probleme în faţa baschetbalistelor de la CSM Satu Mare, cu scorul de 94 la 46. Duelul dintre cele două echipe a avut loc sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Târgovişte. Partida a contat pentru etapa a V-a a Ligii Naţionale la baschet feminin.

BaschetSatu Mare s-a aliniat la startul partidei cu „cvintetul”: Adams, Szmutku, Ferenczi, Radovic şi Ross. Sătmărencele şi-au adjudecat primul sfert cu scorul de 16 la 18, după care au pierdut sfertul secund cu 26-7. Astfel, târgoviştencele au intrat la vestiare cu un avantaj de 17 puncte (42-25).

Cea de-a doua parte a meciului a fost controlată tot de CSM Târgovişte, care au câştigat detaşat fiecare sfert (28-12, respectiv 24-9).

Cele mai bune marcatoare din partea CSM Satu Mare au fost Ross (14 puncte) şi Laza (13 puncte).

Meciul a fost arbitrat de Nicolae Dragoş  şi Valentin Negrea, iar ca observator a fost desemnat Gheorghiţă Mădirjac.

În următoarea etapă CSM Satu Mare va întâlni, pe teren propriu, BCM Tymes Timişoara. Meciul va avea loc pe 22 octombrie, în Sala LPS de pe strada Ady Endre din Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 19, 2014. Filed under Sport  . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.