Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a efectuat o vizită la instanțele și parchetele din Baia Mare şi Satu Mare

"În cadrul întâlnirilor cu președinții Curților de Apel şi ai Tribunalelor am promis că voi încerca să vizitez cât mai multe instanțe din teritoriu pentru a discuta direct cu magistrații. La instanțele din Baia Mare şi Satu Mare este prima vizită a unui ministru al Justiției în ultimii 14 ani, iar acest lucru nu este normal. Deciziile pe care le luăm în legătură cu eventualele modificări legislative, alocările de personal, de fonduri, trebuie să țină cont, în primul rând, de părerea judecătorilor pentru că ei sunt cei care iau contact direct cu justițiabilii şi știu cel mai bine ce şi unde trebuie schimbat astfel încât justiția din România să fie nu numai independentă, ci şi rapidă şi eficientă.

robert cazanciucLa Satu Mare, Ministerul Justiției derulează cea mai mare investiție din fonduri proprii în reabilitarea, modernizarea şi extinderea unei instanțe, iar în cadrul discuțiilor cu doamna preşedinte a instanței am promis că anul judiciar 2015 va însemna pentru magistraţii acestei instanțe finalizarea lucrărilor. Finalizarea acestor lucrări la Palatul de Justiţie va însemna, după cum spunea preşedintele instanței, şi redarea către oraşul Satu Mare a unei clădiri de patrimoniu, poate cea mai frumoasă din oraş. Din fericire, Tribunalul şi Judecătoria Baia Mare au un sediu modern care oferă condiţii decente pentru justițiabili şi magistrați, iar secția civilă a Tribunalului are propriul sediu într-o clădire monument istoric, reabilitată în cadrul programului cu Banca Mondială. Ceea ce va trebui să avem în vedere în perioada imediat următoare este sediul Judecătoriei Sighetu Marmației, unde va trebui să finanțăm lucrări de reparații capitale. Evident, dincolo de aceste aspecte particulare, i-am asigurat pe magistrați de întregul nostru sprijin pentru accelerarea investiţiilor în sediile de instanță, dar şi a celor pentru modernizarea echipamentelor IT şi pentru continuarea suplimentării schemelor de personal", a declarat ministrul Justiţiei. 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 21, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.