Terenurile aflate în apropierea frontierei de stat nu pot fi vândute decât cu avizul M.A.P.N.

Potrivit OCPI Satu Mare, persoanele care deţin terenuri extravilane amplasate în apropierea frontierei de stat nu le pot vinde decât cu avizul Ministerului Apărării Naţionale, potrivit Legii nr. 17/2014, care a intrat în vigoare pe data de 11 aprilie 2014.

teren de vanzareAstfel, potrivit art. 3 al Legii nr. 17/2014, „terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare”.

Totodată, potrivit Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 cu modificările şi completările ulterioare, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară au obligaţia de a nota în cartea funciară a imobilelor situate în apropierea graniţelor ţării „imobil aflat sub incidenţa art. 3 alin. 1 din Legea nr. 17/2014”. Această modificare se face din oficiu şi nu implică niciun cost din partea proprietarilor.

O.C.P.I. Satu Mare va trimite comunicări tuturor persoanelor care deţin terenurile vizate de Legea nr. 17/2014, dar şi extrase de carte funciară pe care va exista menţiunea „imobil aflat sub incidenţa art. 3 alin. 1 din Legea nr. 17/2014”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 27, 2014. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.