Guvernul Ponta a investit 36 miliarde lei în sistemul de sănătate din județul Satu Mare

La sediul PSD Satu Mare, a avut loc marți, 28 octombrie o conferință de presă susținută de dr. Paula Mare, președinta Organizației Județene a Femeilor Social democrate Satu Mare, consilierul de stat Claudiu Ardelean, și președinta Organizaţiei Municipale a Femeilor Social-democrate Satu Mare, Manuela Rogoz. Cei trei au vorbit despre realizările însemnate ale Guvernului Ponta și motivele pentru care Victor Ponta merită să fie ales ca președinte al României.

IMG_0002Dr. Paula Mare a făcut referire la marile investițiile făcute de Guvernul Ponta în domeniul sănătății, dintre care a sublinia următoarele: achitarea datoriilor de la Spitalul Județean care au fost plătite în urma vizitei la Satu Mare. Urmează să se doneze spitalul cu aparatură și instrumentar modern, prin care sătmărenii vor avea parte de servicii de calitate. ”Anul acesta am introdus noi secții la spital, astfel că cei suferinzi nu vor mai trebui să se deplaseze pentru tratament în alte localități. Faptul că s-a introdus bursa de 150 de euro pentru medicii rezidenți care a și fost aplicată, a determinat rămânerea mai multor medici tineri acasă. Acestora practic li s-a dublat salariul”, a precizat dr. Paula Mare.

A fost prelungită vârsta de pensionare la asistentele medicale, de la 62 de ani la 65 de ani, astfel că cele care au dorit au fost menținute în activitate acolo unde este nevoie de personal. De la 1 Decembrie se va majora cu 10% salariul medicilor și asistentelor medicale, urmând ca salariile să se majoreze anul viitor cu încă 10%. Un fapt pozitiv este și scoaterea medicilor din categoria funcționarilor publici. ”Victor Ponta este omul care apreciază oamenii sănătoși și educați, fiind românul care se luptă pentru unitatea românilor. Pentru aceasta chem sătmărenii să-l voteze pe Victor Ponta ca președinte al României”, a mai spus dr. Paula Mare.

Claudiu Ardelean a amintit de prezența la Satu Mare a membrilor marcanți din conducerea PSD-ului, cu ocazia Zilei Armatei Române: primul ministru Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul apărării Mircea Dușa, șeful Statului Major general-locotenent Ștafan Dănilă, ministrul de Interne Ioan Rus, ministrul de externe Titus Corlățean, ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu. ”Victor Ponta a promis reducerera TVA-ului la pâine și s-a ținut de cuvânt. Urmează să reducă TVA la legume, fructe și carne, Satu Mare este un mare producător de legume și fructe. De asemenea va fi promovat Proiectul de eliminare a accizei la pălincă, din ianuarie 2015. În Satu Mare sunt aproximativ 250 de pălincii, iar acest proiect a fost solicitat de sătmăreni. Guvernul Ponta a eliminat 100 de taxe, iar cei care îl susțin pe Klaus Iohannis sunt cei care au tăiat pensii și salarii și au majorat TVA-ul”, a precizat Claudiu Ardelean.

În încheiere, Manuela Rogoz a subliniat încă o dată unele dintre cele mai împortante măsuri ale Guvernului Ponta, îndreptate către toate categoriile de cetățeni și a invitat sătmărenii să voteze și să-l aleagă pe cel mai bun președinte al României, pe Victor Ponta.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 28, 2014. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.