Cercetat pentru furt calificat după ce a furat un cărucior metalic și alte bunuri reciclabile

La data de 03 noiembrie 2014, în jurul orei 01.00 în localitatea Tăşnad, oamenii legii au fost sesizaţi de către un bărbat care locuieşte pe strada Cloşca despre faptul că ar fi observat o persoană de sex masculin, care a ieşit din curtea vecinului său cu un cărucior în care se aflau mai multe bunuri.

furt calificatLa faţa locului s-a deplasat de îndată patrula formată din poliţist şi jandarm care au pornit în căutarea acestuia, identificându-l pe strada Crasnei din Tăşnad, ascuns lângă un autoturism  parcat. S-a stabilit că Florian M. ar fi sutras din curtea vecinului reclamantului căruciorul metalic şi mai multe obiecte metalice, bunuri care au fost găsite asupra sa şi pe care intenţiona să le valorifice la o societate de preluare a materialelor reciclabile. Persoana este cercetată în stare de libertate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru mediul Urban din municipiul Satu Mare au desfăşurat luni o acţiune pe linia normelor de convieţuire socială fapte prevăzute de Legea 61/1991r şi combaterea infracţiunilor stradale, în zone intens circulate ale municipiului, respectiv zona Piaţa Libertăţii, bulevardul Lucian Blaga, Calea Traian și strada Careiului, ocazie cu care au fost aplicate contravenţii în valoare de 5.100 lei.

În cadrul acţiunilor desfăşurate luni pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare pentru reducerea riscului rutier şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere au fost aplicate 100 contravenţii în valoare de 12.000 lei.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 4, 2014. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.