Primarul Dorel Coica a semnat contracte de reabilitare termică pentru peste 400 de apartamente

În sala de ședințe a Primăriei municipiului Satu Mare a avut loc miercuri, 12 noiembrie o conferință de presă susținută de primarul dr. Dorel Coica având ca temă promovarea mai multor proiecte de izolare a unor blocuri din municipiu. Aceste proiecte vor fi demarate în primăvarara anului viitor.

dr coicaPrimarul Dorel Coica a anunțat că a semnat contractul pentru reabilitarea termică a unui număr de peste 400 de apartamente, urmând să fie organizată licitația publică pentru lucrările care vor fi demarate cel mai probabil în luna martie a anului 2015.

Primul pachet de reabilitare cuprinde 199 de apartamente, de pe bulevardul Octavian Goga, în valoare de peste 3,2 milioane lei. Al doilea pachet cuprinde reabilitarea a 96 de apartamente situate pe străzile Zenit, Dorna și Drumul Careiului, în valoare de peste 1,9 milioane lei, iar al treilea pachet cuprinde 198 apartamente de pe Strada Jiului, Aleea Milcov și Drumul Careiului, în valoare de peste 3,2 milioane lei. Valoarea totală a finanţării este de aproximativ 17.000.000 lei.

Resursele financiare pentru aceste lucrări provin parţial din fonduri Guvernamentale şi parţial din fonduri de la Uniunea Europeană.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 12, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.