Contravenţii în valoare de 9.200 lei, aplicate duminică de polițiști

amenzi-la-rutiera02-600x397La data de 16 noiembrie a.c., ora 16.45, poliţiştii Secţiei Carei au identificat în trafic, pe raza localităţii Domăneşti, autoturismul marca Volkswagen care era condus de Vasile R., de 25 de ani. În urma controlului efectuat s-a stabilit că autoturismul avea aplicate plăcuţe cu număr de circulaţie provizoriu care avea valabilitatea expirată din luna august a acestui an.

Ieri seară poliţiştii din Batarci au depistat în trafic pe strada Pădurii din localitate, autovehiculul marca Ford, la volanul căruia se afla Vasile C. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul avea permisul de conducere anulat. În ambele cazuri conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, de asemenea au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, în prima situaţie şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat în cea de-a doua situaţie.

În cadrul acţiunilor desfăşurate duminică pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare pentru reducerea riscului rutier şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere au fost aplicate 70 contravenţii în valoare de 9.200 lei.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 17, 2014. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.