Campionatul Național de Rally Sprint 2014, ediția a IX-a s-a încheiat la Satu Mare cu etapa a V-a

Sâmbătă, 15 noiembrie, în Poligonul ACR Satu Mare s-a desfășurat etapa a 5-a, ultima din acest an, a Campionatului Național de Rally Sprint 2014. Acest Campionat a fost organizat de ACR Sucursala Satu Mare, Clubul Sportiv Auto Karting Rider’s și Primăria Municipiului Satu Mare. Cel mai titrat și cel mai constant campionat din Ardeal s-a încheiat fără evenimente. Pe parcursul campionatului s-au înscris 96 de concurenți la cele opt grupe. Merită menționat numărul mare, 18, de tineri piloți între 10-18 ani.

rallyLa etapa a V-a au avut loc două manşe cronometrate, ultimii concurenți efectuând manșa a doua în amurg. Înaintea ultimei etape era deja adjudecat titlul de campion în patru grupe dar concurenții au fost prezenți într-un număr mare recunoscând buna organizare a acestei competiții. Vremea nu a fost adversar, ba din contră i-a ajutat pe cei 48 de concurenți împărțiți în cele opt grupe. Piloții licențiați și nelicențiați au sosit din mai multe localități, și anume din Baia Mare, Dej, Gherla, Livada, Oradea, Cluj Napoca, Zalău, Sighetu Marmației și Satu Mare.

Conform regulamentului ediţia a IX-a s-a împărțit în mai multe clase, după cum urmează:
Grupa juniori
– JN1 – persoanele cu vârsta între 8-15 ani cu autoturisme cu tracţiune faţă sau spate cu capacitatea cilindrică reală sau echivalentă de maxim 2000 cmc şi cu putere maximă de 150 CP
– JN2 – persoane cu vârsta între 15-18 ani, autoturismele menţionate la JN1
Grupa nelicenţiaţi
– ON1 – autoturisme cu tracţiune faţă cu o cilindre reală sau echivalentă de maxim 1500 cmc.
– ON2 – tracţiune faţă, între 1501-2000 cmc
– ON3 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de cilindree.
Grupa Only Open unde participă toţi concurenţii care nu se regăsesc în grupele de mai sus
– OO1 – autoturisme cu tracţiune faţă şi tracţiune integrală indiferent de cilindree. Aici pot participa concurenţii care au urcat pe podium la finalul unei ediţii Rally Sprint
– OO2 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de capacitatea cilindrică.
A existat şi o clasă denumită simplu Open, unde au participat toâi doritorii înscrişi la una dintre grupe.

Conform regulamentului fiecare pilot poate concura la două grupe diferite dar una dintre grupe este cea în care se încadrează, iar cea de-a doua grupa poate alege o grupă superioară. Punctele pentru care sau luptat sunt: locul 1-21 puncte, 2-15, 3-11, 4-9, 5-7, 6-5, 7-4, 8-3, 9-2, 10-1 punct.

Câștigătorii etapei a V-a pe grupe:
Grupa JN.1:  locul 1. Pintye Balázs 12 ani (Satu Mare, Honda), locul 2. Iocsak Leontin 15 ani (Livada, Suzuki); locul.3. Tarța David 12 ani (Baia Mare, Suzuki Swift) .

Grupa JN.2: locul 1. Balogh Alex 16 ani (Satu Mare, Peugeot); locul 2. Purgui Flaviu (Satu Mare, Honda); locul.3. Kira Laurentiu 17 ani (Satu Mare, Dacia.)

ON.1 – 1.Iocsak Ioan (Livada, Suzuki); 2.Füstös Tiberiu(Dej, Mitsubishi);  3. Füstös Andrei (Gherla, Mitsubishi)  

ON.2. – 1. Havrilla Peter (Baia Mare, Opel Astra); 2. Marcus Iulian (Baia Mare, VW Golf);  3. Toth Viorel (Satu Mare, Mazda)

ON.3 –1.Treger Oszkár (Baia Mare,  BMW) ; 2. Gulya Zsolt (Satu Mare, BMW) ;   
3. Kovács Levente ( Satu Mare, BMW);

OOP.1 – 1. Majer Richard. (Satu Mare, Honda); 2. Kui Ferenc (Satu Mare, Honda) ,
3. Uram Andrei (Oradea, Mazda)

OOP.2 – 1, Farcau Catalin (Satu Mare, BMW), 2. Stecka Florin ( Satu Mare, BMW), 3. Szabó Robert ( Zalau, Mazda RX8);

OPEN – 1. Kui Ferenc (Satu Mare, Honda) ; 2. Stecka Florin (Satu Mare, BMW); 3. Majer Richard. (Satu Mare, Honda);

Au mai fost premiați următorii concurenți:
la categoria feminin: 1, dra Hanea Natalie de 12 ani (Cluj Napoca, Ford Ka) ; 2. dra  Iocsak Natalia Ramona de 10 ani(Livada, Suzuki Swift), ; 3. Izsaky Pamela (Sighetu Marmatiei, VW Lupo),
debutantul la o competitie auto: Petras Ervin (Satu Mare). 

Fiecare câștigător a primit pe lângă cupe diplome, medalii și punctele care i se cuvin conform regulamentului.

După terminarea etapei a V-a, și după adunarea punctelor obținute pe tot parcursul anului, într-un cadru festiv, organizat la Sala de evenimente ESEDRA s-au decernat multe Cupe si titluri de Campioni Naționali, câștigătorii fiecărei grupe a Campionatului Național de Rally Sprint 2014:

Campionul grupei JN1este: Tarta David 12 ani (Baia Mare, Suzuki Swift)   
Vicecampionul grupei : Pintye Balázs 12 ani (Satu Mare, Honda)  
Locul 3.la grupa JN1:  Iocsak Leontin 15 ani (Livada, Suzuki)

Campionul grupei JN2 este: Balogh Alex 16 ani (Satu Mare, Peugeot)
Vicecampionul grupei :  Kira Laurentiu 18 ani (Satu Mare, Honda)
Locul 3 la grupa JN2: Purgui Flaviu 17 ani (Satu Mare, Peugeot)

Campionul grupei ON1este : Füstös Tiberiu (Dej, Mitsubishi)
 Vicecampionul grupei : Iocsak Ioan (Livada, Suzuki)
Locul 3.la grupa ON1:  Füstös Andrei (Gherla, Mitsubishi)

Campionul grupei ON2 este : Havrilah Peter (Baia Mare, Opel Astra)
Vicecampionii grupei : Balogh Edgard (Satu Mare, Mitsubishi), Gavruta Doru ( Oradea, Ford Fiesta)
Locul 3 la grupa ON2 : Toth Viorel  (Satu Mare, Mazda)

Campionul grupei ON3 este: Kovács Levente ( Satu Mare, BMW)
Vicecampionul grupei : Treger Oszkar (Baia Mare, BMW)
Locul 3 la grupa ON3: Gulya Zsolt (Satu Mare, BMW)

Campionul grupei ONLY OPEN 1 este: Majer Richard (Satu Mare, Honda)
Vicecampionul grupei :   Kui Ferenc (Satu Mare, Honda)
Locul 3 la grupa ONLY OPEN 1 este: Uram Andrei (Oradea, Mazda)

Campionul grupei ONLY OPEN 2 este: Stecka Florin (Satu Mare, BMW)
Vicecampionul grupei: Farcău Cătălin (Satu Mare, BMW)
Locul 3 la grupa ON3: Kovács Levente (Satu Mare, BMW)

Campioana grupei FEMININ este: Iocsak Natalia Ramona (Livada, Suzuki)
Vicecampioana grupei: Hanea Natalie (Cluj Napoca, Ford Ka)
Locul 3 la grupa FEMININ : Izsaky Pamela (Sighetu Marmatiei, VW Lupo),

Campionul grupei OPEN este: Stecka Florin (Satu Mare, BMW)
Vicecampionul grupei: Majer Richard (Satu Mare, Honda)
Locul 3 la grupa OPEN: Kui Ferenc (Satu Mare, Honda)

Organizatorii multumesc sponsorilor: CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIILOR SATU MARE, ALIBABA TRANS,  MILAN SRL, MEDIA PRINT, CERI IMPEX, ESEDRA, Autorităților locale din Satu Mare și partenerilor media.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 17, 2014. Filed under Sport  . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.