Liderii tineretului ACL Satu Mare: Victoria lui Klaus Iohannis este a societății civile românești

Marți, 18 noiembrie, la sediul ACL Satu Mare a avut loc o conferință de presă susținută de Adrian Cozma și Victor Cernea, liderii Organizațiilor de Tineret PDL și PNL Satu Mare. Adrian Cozma a transmis mulțumiri tuturor cetățenilor pentru prezența la vot, afirmând că victoria la alegerile prezidențiale a lui Klaus Iohannis nu este o victorie a unui partid politic, ci a societății civile românești, cu implicarea tinerilor.

DSC_0004”Noi tineretul trebuie să fim un sprijin pentru ca proiectele președintelui să se îndeplinească, pentru aceasta este nevoie de înțelegere și cooperare”. Ar fi de dorit ca la terminarea campaniei electorale să nu se mai facă amenințări la funcționarii publici, iar vicepreședintele Consiliului Județean să lucreze în folosul cetățenilor, banii care se dau sunt publici și se cuvin tuturor”, a afirmat Adrian Cozma.

Victor Cernea, liderul Organizației de tineret PNL a spus: ”Am avut prima campanie electorală în care tinerii au avut un rol în alegeri, au votat peste 4 milioane de tineri între 18 și 35 de ani. Pentru această campanie au fost 86 milioane de interacțiuni pe Facebook, tinerii au votat încrederea că în viitor ar putea să rămână în țară”.

În legătură cu viitorul ACL, Adrian Cozma a spus că organizația este deschisă oricărei colaborări, inclusiv cu Forumul Democrat German. Există dorința ca într-un viitor apropiat să fie alegeri în acest sens, iar ACL să se transforme în PNL. În încheiere cei doi au subliniat că nu vor susține traseismul politic: ”Cei care au plecat, au plecat”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 18, 2014. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.