Satu Mare este cel mai sigur județ din țară, având indicele de infracționalitate în scădere

În data de 21 noiembrie 2014, la sediul Primăriei Tășnad s-a desfășurat ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică. Au fost aduse în discuție următoarele probleme: Dezbatere privind relațiile de colaborare între primărie, poliție și comunitate susținută de către reprezentanții instituțiilor respective invitați din localitățile zonei Tășnad: Acâș, Bogdand, Cehal, Craidorolț, Hodod, Pir, Santău, Săcășeni, Săuca, Supur, Tășnad; Informare privind organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale în județul Satu Mare; Raportul lunar al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare cu privire la rezultatele obținute în aplicarea măsurilor stabilite în vederea asigurării ordinii și siguranței civice în zona instituțiilor de învățământ.

DSC_0010Ședința a început cu informarea privind evenimentele grave petrecute în ultima perioadă în Satu Mare. În acest sens șeful IPJ Satu Mare, comisar șef de poliție Vlad Florentin, a informat că s-au suplimentat efectivele de patrulare ale poliției cu jandarmi și poliție locală, dubându-se astfel o activitate a lor în două schimburi, 24 de ore din 24. Județul Satu Mare este cel mai sigur la nivel de țară, având indicele de infracționalitate în continuă scădere. Județul are nevoie de liniște iar cetățenii sunt rugați să colaboreze. ”Solicit mass-mediei să contribuie la stoparea isteriei iscate în ultimul timp pe marginea crimei de la Satu Mare. Aceasta nu face decât să îngreuneze cercetările. S-au montat 66 camere de supraveghere. Ancheta care este în desfășurare, este sprijinită de Institutul Mina Minovici din București și alte cadre din afara județului”, a spus comisarul șef de poliție Florentin Vlad

Pentru atragerea unor viitori candidați la școlile de subofițeri și ofițeri la instituțiile MAI, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Satu Mare, colonelul Vasile Bocea a făcut cunoscută inițiativa prin care elevii care doresc să facă carieră în acest domeniu, pot să petreacă alături de jandarmi câte o zi, luând astfel cunoștință de activitățile concrete ale acestora. În prezent sunt vacante la jandarmi 62 de posturi. Dorința este ca aceste posturi să fie ocupate de către sătmăreni.

Au fost făcute informări de către primarii și șefii de post prezenți, cu privire la modul în care primăria poliția și comunitatea colaborează în vederea asigurării ordinii și siguranței publice, în localitățile din zona Tășnad.

Au fost ridicate probleme cu privire la necesitatea instalării unor camere de supraveghere și în localitățile unde acestea nu sunt. S-a subliniat că în general nu sunt semnalate infracțiuni grave în zonă,  paza este asigurată de către paznicii contractuali. S-a propus introducerea la jandarmi a unei ținute mai lejere în timpul verii.

În informarea privind organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale în județul Satu Mare, întocmit de subprefectul Altfater Tamas Ferenc, s-a concluzionat că nu s-au înregistrat încălcări ale Legii electorale, au fost aduse mulțumiri tuturor instituțiilor implicate în procesul de organizare și desfășurare a alegerilor.

Referitor la rezultatele obținute în aplicarea măsurilor stabilite, în vederea asigurării ordinii și siguranței civice, în zona instituțiilor de învățământ, s-a menționat că au fost desemnați polițiști pentru fiecare unitate de învățământ, responsabili de prevenirea și combaterea fenomenului antisocial. S-a analizat împreună cu I.J.J. și Poliția Locală, ampasarea dispozitivelor de ordine publică în scopul reducerii timpului de reacție la evenimentele semnalate prin sistemul național unic de urgență 112. Polițiștii au continuat activitatea privind asigurarea protecției electonice și mecanice a căilor de acces în școli. Au fost verificate unitățile comerciale din zona școlilor, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor conform H.G.nr. 128/1994.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 22, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.