La IȘJ Satu Mare a avut loc deschiderea oficială a ”Festivalului Național al Șanselor Tale”

Luni, 24 noiembrie, începând cu ora 13.00, în Sala multimedia a Casei Corpului Didactic Satu Mare, în organizarea Inspectoratului Școlar Județean și a Casei Corpului Didactic a avut loc deschiderea festivă a manifestării ”Festivalul Național al Șanselor Tale”. Au participat inspectorul școlar general Claudiu Mondici, directorul Casei Corpului Didactic, dr. Ioan Viman, prof. Nicu Miclăuș, inspectori școlari, directori de școli, profesori coordonatori ai unor activități nonformale.

DSC_0015Satu Mare participă la acest festival internațional, care este la a 15-a ediție și care se organizează sub egida UNESCO, precum și a Institutului de Educație-Hamburg. România se numără printre cele 48 de țări din lume care organizează anual acest eveniment. Astfel, în perioada 24-30 noiembrie se organizează în școli activități sub genericul Festivalul Național al Șanselor Tale, numeroase activități care antrenează deopotrivă elevi, profesori și părinți. Dintre acestea amintim: marți, 25 noiembrie ora 13.00 la Colegiul Național ”Doamna Stanca” diseminarea exemplelor de bună practică în educația nonformală. La Colegiul Tehnic ,,Eliza Zamfirescu” va avea loc diseminarea proiectelor de parteneriat școlar de tip Comenius, Erasmus.

DSC_0019Joi, 27 noiembrie de la ora 10.00 va avea loc jurizarea revistelor școlare, la Biblioteca Casei Corpului Didactic. De la ora 14.00, în aceeași zi, va avea loc prezentarea ofertei educaționale a Ministerului Apărării Naționale la Sala multimedia. Vineri 28 noiembrie, de la ora 13.30 va avea loc prezentarea Proiectului educațional Biblioteca – fereastră deschisă spre nenumărate vieți și Semnarea acordurilor de parteneriat în Cabinetul metodic CCD. La ora 14.00 va avea loc gala de premiere a revistelor școlare și spectacolul cultural-artistic susținut de elevii care frecventează cercurile Palatului Copiilor din Satu Mare. Duminică 30 noiembrie, la ora 17.00 la Casa de Cultură Tășnad, va avea loc lansarea CD-ului ”O lume în culori”.

De asemenea, în perioada desfășurării festivalului vor fi derulate activități în palatele copiilor și în peste 25 de unități de învățământ. În prima zi de desfășurare a festivalului după deschiderea festivă, a avut loc vernisarea a trei expoziții: expoziția de creații ale elevilor de la Palatul Copiilor, expoziția personală de pictură Aurel Donca și expoziția de reviste școlare. 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 24, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.