O pagină importantă din istoria României: 1 Decembrie, Ziua Națională a României

Anul 1918 reprezintă în istoria poporului nostru anul încununării victorioase a lungului șir de lupte și sacrificii pentru făurirea statului național unitar. Acest remarcabil an a făcut ca jertfa ostașilor români în Primul Război Mondial să nu fi fost zadarnică. Nicolae Iorga, marele nostru istoric referindu-se la ziua de 1 Decembrie scria: ”În această zi a sosit un ceas pe care-l așteptam de veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viață națională, pentru care am muncit și am scris, am luptat și am gândit. A sosit ceasul în care cerem și noi lumii dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre”.

unirea din 1818Desăvârșirea unității naționale a românilor trebuie înțeleasă ca o firească împlinire și ca o necesitate istorică. Nu Primul Război Mondial a creat România Mare, el a fost doar ocazia. România a intrat în august 1916 în război pentru eliberarea provinciilor asuprite și pentru întregirea țării.

La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia votul delegaților desemnați în mod democratic pentru Unirea Transilvaniei cu România, încununa celelalte acte de Unire de la Chișinău și Cernăuți prin care Basarabia și Bucovina reveneau în hotarele României. Adunările reprezentative și organele lor – Sfatul Țării, Consiliul Național Român Central, prin hotărârile lor liber consimțite au exprimat năzuințele poporului român, înfăptuind unirea provinciilor românești cu patria mamă într-un cadru democratic. Conferința Păcii de la Paris a dat doar consacrarea juridică noului statut teritorial și politic, prin recunoașterea principiului autodeterminării naționale.

Înfăptuirea statului național a permis națiunii române să-și pună în valoare energiile, capacitățile sale creatoare, în slujba progresului al dezvoltării științei, învățământului și culturii. Evoluând în cadrul regimului democratic parlamentar, România s-a înscris în anii interbelici pe traiectoria unei vieți moderne, aducându-și pe plan internațional o contribuție substanțială la opera de pace și securitate.

Sala-UniriiLa 15 octombrie 1922 a avut loc, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand și a reginei Maria ca suverani ai României. Acest act simboliza actul unirii tuturor românilor sub sceptrul aceluiași monarh. Cu acest prilej Nicolae Filipescu declara: ”Sire, ești trimisul lui Dumnezeu, ca să împlinești visul unui neam. Vei fi cel mai mare voievod al țării, împodobindu-te cu titlurile lui Mihai Viteazul, domn al Ardealului, al Țării Românești și Moldovei”.

La festivitățile de la Alba Iulia și București au participat reprezentanți a 13 state ale lumii ca o nouă confirmare internațională a Marii Uniri. Printre aceștia s-au numărat ducele de York, generalii Berthelot și Weygand, regina Elisabeta a Greciei și Maria a Iugoslaviei, principesa Beatrice de Bourbon. Sub domnia lui Ferdinand s-a transpus programul democratic ce a stat la baza desăvârșirii unității naționale și care au fost consfințite prin Constituția din 1923.

Prin Decretul-Lege nr. 3.631 din 11 decembrie 1918 s-a consființit voința Adunării de la Alba Iulia: ”Maiestatea Voastră – înscrie în istoria poporului român de totdeauna și de pretutindeni cel mai mare act al istoriei noastre naționale,acel pentru care generații întregi au luptat și au murit, acel în nădejdea căruia au trăit de la Nistru și până la Tisa toți românii despărțiți de o soartă nemiloasă și puteți, Sire, pentru vecie temelia unei Românii Mari și a unei vieți naționale pe care se poate de aci înainte dezvolta în pace și în fericire întregului neam românesc”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 30, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.