Parisul a devenit capitala mondială a luptei împotriva terorismului duminică, printr-o reuniune internaţională şi un marş republican la care au participat peste un milion de persoane, între care zeci de lideri străini, după atentatele comise de trei jihadişti şi soldate cu 17 morţi. Francois Hollande a primit la Elysee numeroşi lideri străini, printre care şi preşedintele României, Klaus Iohannis.
Sute de mii de persoane, scandând „Charlie! Charlie!”, au participat duminică la un miting de o amploare extraordinară la Paris, devenit pentru o zi „capitala mondială” împotriva terorismului, prin prezenţa liderilor străini care au defilat ţinându-se de braţ, relatează AFP. Manifestaţia istorică a fost organizată în memoria celor 17 victime ale atentatelor teroriste comise săptămâna aceasta în Franţa.
Un marş extraordinar atât prin dimensiunea sa planetară, cât şi prin prezenţa liderilor străini care au defilat pe străzile pariziene: Francois Hollande, înconjurat de preşedintele statului Mali, Ibrahim Boubacar Keita, şi de cancelarul german Angela Merkel, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas la câţiva metri de premierul israelian Benjamin Netanyahu, premierul britanic David Cameron, cel italian Matteo Renzi sau regele Iordaniei.
Aplaudaţi de mulţime la sosirea lor la marş, responsabilii străini, care au defilat alături de preşedintele francez, au ţinut un moment de reculegere, după care au părăsit mitingul. „Parisul este astăzi capitala lumii”, a proclamat Hollande cu puţin înainte de a se alătura manifestanţilor. Cortegiul, având în prima linie familiile victimelor, s-a îndreptat spre Piaţa Naţiunii. Peste 5.500 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a asigura securitatea, inclusiv lunetişti postaţi pe acoperişurile clădirilor aflate pe traseu.
„Eu sunt Charlie, sunt evreu, sunt poliţist”, este sloganul care a rezumat omagiul adus victimelor acestor atacuri: 12 morţi, dintre care şapte jurnalişti şi doi poliţişti, miercuri, în atentatul de la revista satirică Charlie Hebdo din Paris, o poliţistă ucisă joi la Montrouge şi patru persoane ucise vineri în luarea de ostatici de la magazinul evreiesc din Paris. Cei trei atacatori francezi, care afirmau că fac parte din Al-Qaida şi din gruparea Stat Islamic, au fost ucişi vineri de forţele franceze în asalturi simultane.
Marşul a fost „un adevărat semn al forţei Franţei: Franţa este puternică, este unită împotriva tuturor acestor persoane” care au comis atentate, a afirmat Lassina Traore, un francez musulman de 34 de ani. Pe lângă mitingul gigantic de la Paris, numeroase manifestaţii s-au desfăşurat duminică după-amiază în alte oraşe franceze, la care au participat peste 600.000 de persoane. Alte manifestaţii s-au desfăşurat în numeroase capitale din Europa şi America, mii de persoane fiind reunite la Madrid, Londra, Bruxelles sau Washington, în semn de solidaritate cu Franţa îndoliată.