A condus deși consumase băuturi alcoolice

Polițiștii Serviciului Rutier au identificat în trafic între localitățile Halmeu și Tămășeni autoturismul marca Volkswagen, la volanul căruia se afla o persoană de sex masculin. În urma controlului efectuat, conducătorul auto Vasile M. a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

politiaConducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe druurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea dețienrii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbiație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În cadrul acţiunilor desfăşurate marți pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare  pentru reducerea riscului rutier  şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere, polițiștii au reţinut 12 permise de conducere. Acestea au fost reținute pentru nerespectarea neacordarea priorității de trecere pietonilor, nerespectarea regimului legal de viteză și pentru consum de alcool. De asemenea oamenii legii au aplicat 225 contravenţii în  valoare de peste 17.000  lei.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 21, 2015. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.