Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, o epocă de reforme necesare pentru modernizarea României

După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în Moldova, la 5 ianuarie 1859 și în Muntenia la 24 ianuarie 1859, în fața țării se deschidea calea unor profunde înnoiri. Măsurile energice adoptate de Cuza, printre altele, concentrarea armatei moldavo-muntene la Florești, între Ploiești și Cămpina și sub presiunea puterilor garante, Turcia a fost silită să recunoască dubla alegere.

Alexandru-Ioan-CuzaPrintre primele măsuri adoptate se numără unificarea aparatului de stat și reunirea misiunilor diplomatice, de la Constantinopol în martie 1859. Concentrarea de trupe de la Florești s-a bucurat de asemenea de o comandă unică. În cursul anului următor, statele majore, instrucția, administrația și intendența au fost așezate sub o singură comandă, cea a generalului Ion Emanoil Florescu, care a fost numit ministru de război. În fruntea Serviciului telegrafic, ca inspector general, a fost numit Cezar Liebrecht.

Într-un mod firesc și necesar, la 26 octombrie/7noiembrie 1860 Cuza a inaugurat Universitatea din Iași cu misiunea de a pregăti viitoarele cadre, în cadrul facultăților de drept, filosofie-litere, științe și teologie. La Focșani Comisia Centrală avea misiunea să elaboreze legi comune celor două principate. Comisia a activat cu succes între anii 1859 și 1862 și a elaborat legea care înființa Curtea de Casație. Proiectul legii a fost aprobat în prealabil de Adunarea electivă și apoi promulgată de către domnitor.

Mergând pe linia întăririi autonomiei țării, Cuza a insistat pe interzicerea categorică a prezenței trupelor turcești pe teritoriul țării. În vara anului 1860, Turcia va fi silită să renunțe și la pașapoartele sale solicitate călătorilor români. Austria, care s-a manifestat permanent cu dușmănie, a trebuit să ia la cunoștință că legile românești sunt valabile și pentru cetățenii săi aflați pe teritoriul românesc.

Un moment important a fost prezentarea în noiembrie 1861 de către Turcia, a Firmanului Unirii. Este meritul lui Cuza de a fi respins acest firman deoarece turcii își rezervau dreptul de intervenție în Principate, pe motivul nerespectării Convenției de la Paris. Cuza a rămas ferm pe poziție apărând drepturile țării sale. I s-au alăturat Camerele și Guvernul, iar turcii au fost nevoiți să elaboreze un nou firman, la 4/16 decembrie 1861, prin care recunoșteau Unirea. Recunoașterea internațională a Unirii a deschis calea edificării României moderne.

Printre legile adoptate în continuare se numără: noua lege electorală care înlesnea participarea la viața politică, o lege rurală, care desființa pentru totdeauna rânduielile feudale și împroprietărirea țăranilor în funcție de numărul de vite deținute. Legea instrucțiunii care asigura accesul neîngrădit la învățământ a tuturor copiilor, patru clase deveneau obligatorii și gratuite. Prin Legea secularizării averilor mănăstirilor închinate locurilor sfinte, se restituia poporului român aproximativ un sfert din suprafața țării. Domnul preciza că toate averile mănăstirești din România sunt și rămân ale statului, veniturile lor aparțin bugetului”.

Lucurile nu au mers fără probleme. Primul ministru Barbu Catargiu care declarase cu puțin timp înainte: ”Voi prefera moartea înainte de a călca sau lăsa să se calce vreuna din instituțiile țării”, a căzut victimă unui atentat învăluit în mister până astăzi. Noul prim-ministru, dr. Nicolae Kretzulescu, a continuat opera predecesorului său. A continuat unificarea administrativă, unificarea serviciilor sanitare, organizarea Școlii de silvicultură și înființarea Direcției Generale a Arhivelor Statului.

Cuza nu ținea cont de protestele venite de la Constantinopol. El și-a afirmat conducerea deplină autonomă acordând ajutor substanțial țării vecine, Serbia. A permis tranzitarea teritoriului românesc a unui transport de arme venite din Rusia către Serbia. Este vorba despre 500 de care încărcate cu 63.000 puști, 10.000 de carabine și 30.000 de pistoale. În semn de mulțumire, prințul Mihail Obrenovici i-a dăruit lui Cuza o splendidă spadă cu pietre scumpe pe a cărei lamă a fost gravată inscripția ”Amico certo in te incerta”. Merită reținut faptul că, la 27 iunie 1863 Cuza a adresat turcilor un memoriu prin care s-a pronunțat pentru un regim nou, de autoritate și dreptate. Memoriul era de fapt un proiect de constituție care acorda întreaga autoritate de stat domnitorului.

În perioada următoare a fost înființată după modelul francez Curtea de Conturi pentru verificarea actelor financiare ale statului, legea organizării puterii puterii armate și legea instrucțiunii. A fost creat Consiliul de Stat, legea contabilității, legea comunală, codul penal și de procedură penală și legea organizării judecătorești.

Pentru a impune legea rurală promisă de Guvernul Kogălniceanu, care prevedea împropietărirea în funcție de numărul de vite, Cuza a fost nevoit să recurgă la lovitura de stat la 2/14 mai 1864. Conservatorii erau de acord doar cu împropietărirea cu 4 pogoane (1 pogon egal cu 0,50 ha), egală pentru toți, cu despăgubire.

Instituțiile moderne ale României au fost finanțate prin obținerea unui important împrumut, cu dobândă de 12%, obținut de la Banca Stern și Banca Otomană, la 22 august 1864. Până la sfârșitul anului 1864, a mai fost adoptată legea introducerii sistemului de unități și măsuri metrice și s-a înființat Școala de poduri și șosele. Un semn al consolidării statului național și al aspirației sale spre independență l-a reprezentat legea privind numirea de către domn a mitropoliților și episcopilor.

Ultima perioadă a domniei lui Cuza, anii 1865-1866, nu au fost la fel de rodnici. Opoziția a declanșat o campanie împotriva domnitorului. El era acuzat că ar dori să devină rege și că dorește să întemeieze o dinastie. Ordonanța Primăriei bucureștene prin care vânzătorii erau obligați să închirieze gherete, vânzarea ambulantă fiind interzisă, a încins spiritele. În ziua de 15 august 1865 au avut loc incidente sângeroase, devastarea pieței și incendierea Primăriei. Generalul Florescu a ordonat reprimarea răzmeriței care s-a soldat cu 20 de morți.

Din scrisoarea lui Alexandru Ioan Cuza din 1 octombrie 1965, răzbate clar intenția sa de a părăsi tronul, dacă Franța nu îl mai sprijină. La începutul lui decembrie, în mesajul adresat Parlamentului Cuza a afirmat dorința de a nu împiedica ascensiunea spre tron a unui prinț străin. Acum chiar și viața lui personală a devenit subiect de comentarii.

În seara zilei de 10 februarie, Cuza a fost prevenit de existența unui complot, dar el s-a mărginit doar la dublarea gărzii palatului. Cu complicitatea mai multor ofițeri, a coloneilor D. Kretzulescu și Haralambie și a maiorului Lecca, trupele unui regiment de linie și două baterii de artilerie s-au îndreptat spre palat. Cuza a fost silit să abdice la 11 februarie 1866 ”conform dorinței națiunii”. La plecarea sa în exil, Cuza ar fi rostit următoarele cuvinte: ”Să dea Dumnezeu să-i meargă țării mai bine fără mine decât cu mine. Să trăiască România!”.

Marele merit a lui Cuza este de a fi înfăptuit programul unionist și de a fi împlinit reformele fundamentale pentru modernizarea României. Cuza este o mare personalitate a istoriei noastre. Așa cum spunea Mihail Kogălniceanu, în 29 mai 1873, la Ruginoasa, când prin moarte A. I. Cuza se contopea cu pământul sfânt al patriei: ”Cât va avea țara aceasta istorie, cea mai frumoasă pagină… va fi aceea a lui Alexandru Ioan Cuza.”

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 24, 2015. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.