Un nou curs la Centrul de competențe de la Colegiul Tehnic ”Unio-Traian Vuia”

Un nou curs cu adulți a fost început la Centrul de Competențe de la Colegiul Tehnic «Unio-Traian Vuia» Satu Mare. Este vorba de cel de al doilea curs planificat să se desfăşoare în cadrul proiectului transfrontalier HUSKROUA/1101/041 la care şcoala este partener. Dacă la primul curs, cel de țesător manual, au putut participa 20 de persoane, acum pot fi instruite doar 10 persoane care vor obţine calificarea de operator catering rural.

DSCN3699Într-o atmosferă festivă, în prezența cursanţilor și a formatorilor, cursul a fost deschis de către directorul Colegiului, d-l prof. dr. Vlaicu Popescu, acesta bucurându-se de realizările de până acum și exprimându-și convingerea asupra succesului activităţilor care se vor desfăşura în perioada februarie-mai, în urma cărora participanţii vor putea obţine și Certificatul de calificare.

Coordonatorul proiectului, d-l prof. Baranyai Tiberiu a prezentat echipa de formatori, pe cei care vor asigura însuşirea cunoştinţelor de specialitate, de asemenea, a conturat etapele principale ale formarii și structurarea programei de pregătire. D-na prof. Roman Lenuța, coordonator educaţia adulţilor, în intervenţia ei, a prezentat detaliat materia de studiat din programa de pregătire, formatorii și conţinuturile care vor fi abordate de către aceştia.

După o scurtă pauză, cursanţii au început cursurile planificate pentru această zi. Din entuziasmul participanţilor și din atitudinea responsabilă a organizatorilor reiese clar că ideea Centrului de Competență prinde viață și acest proiect European va putea fi sustenabil și în viitor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 24, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.