Muzeul, CJCPCT și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă și-au prezentat bilanțul pe 2014

Marți, 27 ianuarie 2015, în sala mică de ședințe a Consiliului Județean a avut loc o conferință de presă în care a fost prezentat bilanțul activității pe anul 2014 a Muzeului Județean Satu Mare, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef și vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Govor.

DSC_0143Bilanțul pe 2014 al Muzeului Județean a fost prezentat de către dr. Liviu Marta, directorul instituției. Au fost prezentate atribuțiile generale ale instituției, care constă în îmbogățirea, evidențierea, cercetarea și restaurarea patrimoniului muzeal. Muzeul Județean are un număr de 67 de angajați. Anul trecut a realizat venituri proprii în valoare de 290.776 lei, la care se adaugă valoarea contractelor în derulare în valoare de 25.000 lei.

Muzeul Județean a reușit să publice volumele ”Satu Mare. Studii și comunicări”, trei volume și trei cataloage. A fost reconfigurat site-ul web al muzeului. Au fost derulate importante proiecte de cercetare în colaborare cu Universitatea din Köln și Universitatea din Londra. O realizare remarcabilă o reprezintă amenajarea expoziției de la Rezervația Arheologică Medieșu Aurit, a Casei Memoriale ”Vasile Lucaciu” din Apa și a Complexului Memorial ”Ady Endre”.

S-au efectuat reparații la casa din Călinești Oaș, Chilia și Petrești. Muzeul din Satu Mare a găzduit anul trecut trei expoziții de anvergură națională și internațională cum au fost: ”Expo Africa”, ”Veșminte, podoabe săsești și reprezentarea acestora în pictura vremii”, ”Aurul și argintul antic al României”. S-au realizat săpături arheologice sistematice la Medieșu Aurit, Bobald, Jojib, Urziceni, Căuaș și Tășnad. S-au încheiat lucrările de restaurare a soclului Monumentului Ostașului Român de la Carei.

Pentru anul 2015 se are în vedere depunerea unui proiect de reamenajare a Muzeului de Artă și realizarea unei expoziții de bază, reabilitarea fațadei Muzeului Județean și a atelierului Paul Erdös, reabilitarea muzeelor din Turț, Bogdand, Petrești. La Medieșu Aurit se are în vedere extinderea parcului arheologic cu patru hectare. Amenajări se vor face la Boinești, iar la Măriuș se va amenaja o casă tradițională.

În anul 2015 se vor continua săpăturile arheologice la Medieșu Aurit, Supur, Carei-Bobald. Vor fi promovate proiecte de cercetare internațională în zona Văii Ierului și zona Tășnadului. Se vor organiza expoziții temporare pentru menținerea numărului de vizitatori în jurul cifrei de 80.000. În anul 2015 se va proceda la inventarierea colecției muzeului și se va continua achiziționarea de bunuri culturale.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef a subliniat necesitatea realizării unei expoziții permanente la Muzeul de Artă, urmând a fi expuse toate picturile reprezentative, inclusiv două picturi de Nicolae Grigorescu. În atenția Consiliului Județean stă și reabilitarea castelului de la Medieșu Aurit, cu fonduri europene. Se încearcă realizarea unui muzeu al comunismului la Palatul Administrativ.

DSC_0483Robert Laszlo a prezentat Raportul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Această instituție are un număr de 15 angajați și a reușit să realizeze un venit de 18.000 lei, în condițiile în care în 2012 realiza zero venit. Centrul Județean a organizat în 2015 numeroase festivaluri în colaborare cu alte instituții începând cu Festivalul folcloric ”Sâmbra Oilor”, Festivalul cântecului și dansului codrenesc ”Oțeloaia” de la Homoroade, Festivalul folcloric al naționalităților de la Bogdand și altele. CJCPCT a donat 1.000 de cărți românești pentru Universitatea din Ujgorod (Ucraina). Instituția a realizat parteneriate cu Colegiul Național ”Doamna Stanca”și Școala din Veleatino (Ucraina). A fost organizată o întâlnire a cluburilor ”Drum Bun” cu o paradă a mașinilor de epocă. S-a realizat inaugurarea la CJCPCT a unei galerii de artă și a fost reînființat Cenaclul ”Alfazet”. Reprezentanții instituției au participat la Festivalul Internațional de Teatru și Literatură ”Liviu Rebreanu” de la Bistrița, iar la Cracovia, în Polonia s-a inaugurat clubul românesc ”Drum Bun”.

Pentru anul acesta se are în vedere renovarea și mansardarea sediului instituției, achiziționarea unei stații de amplificare și a unui microbuz, precum și realizarea unor busturi.

Raportul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă a fost prezentată de directorul instituției, Ramona Costin. Acest centru este singura unitate școlară din județ care asigură servicii de tip educațional-terapeutic pentru copiii cu dizabilități și asigură asistență psihopedagogică pentru copii cu cerințe educaționale speciale.

DSC_0487Instituția are 71 cadre didactice, 4 personal auxiliar și 6 personal administrativ. Asigură școlarizarea a 2-8 elevi la învățământul special, asigură servicii educaționale de sprijin pentru alți 228 copii școlarizează la domiciliu 6 copii. Centrul Școlar a organizat un atelier protejat în vederea integrării în viața activă a tinerilor și a realizat un număr important de contracte de colaborare și parteneriate. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă a promovat programe de terapie asistată cu animale (câini și cai), activități extracurriculare pentru cunoașterea lumii înconjurătoare, jocuri locale, concurs interjudețean de creații plastice etc.

Pentru anul 2015 se are în vedere reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educații Incluzivă de pe strada Botizului, fosta Școală Generală nr. 13, reparații la clădirea de pe strada Cuza Vodă.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 27, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.