120 de persoane legitimate și amenzi de 2.000 lei, pentru combaterea absenteismului școlar

În contextul Planului național comun de acțiune – cadru pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, de proximitate, ordine publică,  cei din cadrul Secțiilor de Poliție și cei din Carei, Tășnad, Negrești, Ardud, Livada  au desfășurat în perioada 19-30 ianuarie a.c. acţiuni menite să conducă la îmbunătăţirea climatului de siguranţă, fiecare unitate de învăţământ fiind inclusă în itinerariile de patrulare.

chiulangiiS-a urmărit în mod prioritar combaterea şi prevenirea absenteismului şcolar. Poliţiştii au verificat 67 de agenți economici care au sediul în în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ, din județul Satu Mare, fiind aplicate 23 de contravenții conform Legii 61-1991 republicată, în valoare aproximativ 2.000 lei. De asemenea au fost legitimate 120 de persoane.

Au fost găsiţi 53 de elevi care absentau de la orele de curs, deşi, în mod repetat poliţiştii au atras atenţia copiilor asupra consecinţelor aparent inofensivului „chiul” – ce pot ajunge până la cooptarea minorilor în activităţi infracţionale ori transformarea acestora în victime ale unor agresiuni sau furturi.

În toate cazurile poliţiştii au anunţat Inspectoratul Şcolar şi conducerea liceelor la care învaţă copiii surprinşi în localuri, astfel încât împotriva acestora profesorii vor lua măsuri de sancţionare.

Pe lângă aceste activități polițiștii au discutat cu elevii despre riscurile la care se expun în cazul în care consumă băuturi alcoolice și tutun subiecte legate de conduita pe care un elev are obligaţia de a o adopta în timpul cursurilor şi în afara acestora.

De altfel, pentru o mai bună comunicare la fiecare şcoală sunt afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate cu responsabilităţi în domeniu, astfel încât sesizările cadrelor didactice, ale părinţilor ori ale elevilor să poată fi soluţionate cu operativitate. Asemenea acţiuni vor fi organizate periodic de poliţiştii sătmăreni, în întreg judeţul.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 29, 2015. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.