Germania şi Ungaria nu vor oferi armament Ucrainei, confruntată cu un conflict separatist

Germania şi Ungaria nu vor furniza armament serviciilor de securitate ucrainene care luptă împotriva insurgenţilor proruşi, au dat asigurări luni cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul ungar, Viktor Orban, conform MTI.

orban si merkel„Conflictul din Ucraina nu poate fi rezolvat pe cale militară. Berlinul va face totul pentru soluţionarea crizei prin negocieri”, a declarat Angela Merkel la Budapesta, după întrevederea cu Viktor Orban.

„Este necesar un nou armistiţiu, iar Acordul de la Minsk va fi baza oricărei încetări a focului”, a spus Merkel, subliniind, în contextul crizei ucrainene, că este importantă diversificarea resurselor energetice.

Referindu-se la situaţia din Ungaria, Merkel a notat că, indiferent dacă Guvernul Orban are o majoritate solidă în Parlament, trebuie să fie apreciat şi rolul opoziţiei, al societăţii civile şi al instituţiilor media.

Întrebată despre o dispută ideologică, Merkel a explicat că nu poate interpreta conceptul „nonliberal” în contextul unui sistem democratic.

În replică, Orban, susţinător al conceptului „nonliberalism”, a afirmat: „Nu orice democraţie este în mod automat una liberală. Dacă cineva susţine că democraţia este în mod automat liberală, atunci are nevoie de un sistem de idei pe care noi nu îl acceptăm”.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 2, 2015. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.