Tradiții din Oaș. Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș a organizat o șezătoare de lăsatu’ secului

În fiecare an, la lăsatu’ secului, Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş organizează o şezătoare oşenească la care iau parte tinerii din Ansamblul Folcloric „Oaşul” Negreşti-Oaş, alături de tezaurul uman viu Floare Finta, luminătorul satului Floare Hotca şi creatori populari locali. În cadrul şezătorii, se realizează o legătură între generaţiile de participanţi, tinerii fiind receptivi la sfaturile şi modelele oferite  cei mai vârstnici.

DSCN0236În şezătoare se performează următoarele munci tradiţionale: torsul cânepei şi al lânii, răştietul firului de cânepă, depănatul lânii, făcutul iţelor pe lopată, completate de îndeletniciri mai actuale: realizarea zgărzilor, zgărdanelor şi a altor podoabe populare. Atmosfera este întreţinută cu ţâpurituri specifice zonei, vorbe de duh, ghicitori şi completată cu o masă tradiţională.

În acest an, şezătoarea s-a desfășurat la casa șezătorilor din cadrul Muzeului Țării Oașului, la eveniment participând reprezentanţi a două comunităţi distincte din judeţul Satu Mare unite sub semnul acestui obicei al satului tradiţional – oşenii din Negreşti-Oaş şi moţii din Marna. De asemenea, au fost prezenţi şi studenţi ai Facultăţii de Litere, Centrul Universitar Nord Baia Mare, însoţiţi de prodecanul Delia Suiogan, care au surprins, sperăm, aspecte interesante privind comunicarea interculturală.

DSCN0259De asemenea, șezătoarea de la Negrești a fost inclusă pe lista evenimentelor promovate de Autoritatea Națională pentru Turism, având parte de mediatizare intensă pe plan național. Iar, la șezătoare au poposit și oaspeți de seamă – o delegație de la Bruxelles, însoțită de europarlamentarii Ioan Mircea Pașcu și Adrian Severin, respectiv primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

După cum se ştie, un important obiectiv al instituţiei noastre îl constituie conservarea şi promovarea patrimoniului cultural imaterial al Ţării Oaşului, deoarece avem şansa de a trăi într-un spaţiu cu un bogat potenţial etnofolcloric. Prin această activitate culturală se doreşte menţinerea vie a tradiţiei, dar şi promovarea creatorilor populari şi a artiştilor din Ţara Oaşului, respectiv transmiterea tuturor acestor valori şi actualelor generaţii de oşeni. (Dr. Natalia Lazar – organizator)

DSCN0260

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 21, 2015. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.