Membrii PLR Satu Mare au donat un calculator copiilor cu autism de la Centrul ”Sfântul Benedict”

Membrii Partidului Liberal Reformator Satu Mare au pus mână de la mână și au făcut o nouă faptă bună. S-au gândit la semenii lor cu care viața a fost mai puțin darnică. PLR Satu Mare a dăruit un calculator special necesar în procesul de comunicare, atât de dificilă acestor copii, de la Centrul Sfântului Benedict pentru copii cu autism de pe strada Ana Ipătescu, nr. 24, Satu Mare.

autismBanii adunați în cadrul unei tombole ajută la una dintre marile probleme ale copiilor cu autism – comunicarea. Calculatorul se poate muta cu ușurință în fiecare clasă și poate fi  folosit de toți copii fiind o variantă Touchscreen. Neavând abilități de comunicare verbală, cu ajutorul pictogramelor copii vor învăța să utilizeze softul pentru a-și putea exprima dorințele și sentimentele, pentru a comunica. În  cele mai recente softuri, atunci când dai click pe o pictogramă, se rostește cuvântul respectiv în limba aleasă în prealabil. Auzind cuvântul pe care ei îl recunosc după pictogramă (de exemplu poza unui măr = cuvântul MĂR), copilul poate face asocierea dintre pictogramă și pronunția cuvântului.

În momentul în care am predat calculatorul Centrului Sf. Benedict am reușit să aducem zâmbete și bucurie pe fețele părinților și a educatorilor care se ocupă de micuți. Alături de calculator, din aceeași sursă financiară, s-au asigurat fonduri și pentru mobilier de hol, astfel încât copii să aibă condiții propice de depozitare a hainuțelor și încălțămintei.

PLR Satu Mare își dorește ca orice acțiune întreprinsă să aducă o bucurie semenilor noștri care merită tot respectul pentru lupta pe care o duc cu viața.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 5, 2015. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.