Programul internațional intitulat ”Porţi secuieşti-Porţi verzi” se bucură de un real succes la nivelul județului

Programul ”Porţi secuieşti-Porţi verzi” se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 9-15 ani şi este o competiţie în Europa Centrală şi de Est,  având ca obiectiv major informarea de către tineri a comunităţii cu privire la problemele cu care se confruntă societatea cu precădere în domeniile: protecția mediului, economie, social şi cultură.

IMG_1345Programul s-a derulat în perioada octombrie 2014 – martie 2015, interval în care, muncind în echipă au luat naştere afişele care ulterior au fost prezentate angajaților instituţiilor publice din județ. Majoritatea vernisajelor au fost însoţite şi de un program artistic. Lucrările expuse au avut un impact vizual deosebit asupra publicului, care a avut posibilitatea să-şi exprime şi în scris sentimentele şi gândurile lor în faţa acestor creaţii emoţionante şi extrem de sugestive. Competiţia a avut şi un scop caritativ, donaţii în bani pentru şcolarizarea copiilor din Africa.

Dacă în urmă cu 7 ani, doar 5 școli s-au implicat în implementarea cu succes a obiectivelor programului, în 2015 numărul școlilor a ajuns la 25.

IMG_1391În acest an APM Satu Mare a fost vizitată de un număr de 6 instituții de învățământ: Școala Gimnazială nr.10, Bălcescu-Petőfi, Mircea Eliade, Liceul Kölcsey Ferencz, Liceul Reformat, Liceul de Artă Aurel Pop.  Subiectul principal al afișelor prezentate a fost ”Copacul Vieţii”. Lucrările elevilor au fost realizate cu tehnici diferite, precum colajul, acuarela şi creioanele colorate. Toate afişele au unicul mesaj adresat atât adulţilor cât şi copiilor de protejare a mediului înconjurător şi de legătura ecologică a umanităţii cu ”copacul viu”.

Echipajele au fost primite cu căldură de conducerea instituției în persoana d-nei Elisabeta Bekessy și colectivul APM. După prezentarea lucrărilor d-na director a adresat cuvinte de laudă și apreciere atât la adresa cadrelor didactice cât și elevilor, îndemnându-i să dea exemplu de bună practică prin organizări de activități ecologice voluntare. Se apropie cu pași repezi luna pădurii ocazie cu care pot desfășura campanii de plantări de puieți cu implicarea comunității sătmărene și a membrilor familiilor din care provin. La plecare le-a urat mult succes în câștigarea binemeritată a excursiei în Croația oferită de organizatori.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 6, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.