Spectacol artistic oferit de cercurile Centrului Cultural din Carei, de Ziua Femeii

Luni, 9 martie 2015 de la ora 17.00 în Sala „Deák Endre” a Centrului Cultural Carei a avut loc spectacolul artistic oferit de cercurile Centrului Cultural, reprezentând un cadou oferit tuturor femeilor cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Evenimentul a fost prezentat de Szolomájer Timea și Adrian Ștefănuți.

DSC_0020mProgramul a fost deschis de grupa mică de dansatori ai trupei Magic Dance, care a prezentat „dansul mărțișoarelor”. Copiii au fost pregătiți de Raluca Păvăluc. Apoi a urmat un vals elegant prezentat de Petcu Dora şi Someşan Milan, dansatori pregătiți de Raluca Păvăluc.

Au recitat poezii în limba română, dedicate mamei: Andreea Mocan și Denisa Graz, eleve ale Școlii Gimnaziale „Vasile Lucaciu” Carei, Medeea Pașca, elevă a Școlii Gimnaziale Nr. 3 Carei și Dan Coșarcă, elev al Liceului Teoretic Carei și membru al Trupei de Teatru M.E.E.M. din cadrul Centrului Cultural Carei. Coordonator Adrian Ștefănuți.

DSC_0011m

DSC_0019mMomentele lirice în limba maghiară au fost realizate de: Vígh Kevin Denis, Bakó Blanka, László István, Kovács Szabolcs. Coordonator: Szolomájer Timea. Spectacolul a fost completat de momentele oferite de ansamblurile folclorice ale Centrului Cultural: Ansamblul Ceatăra, coordonator Adrian Paşca; Asociaţia Culturală Rekettye, coordonator: Filep László şi Formaţia de dansuri populare germane Rotte Rose, coordonator Szűcs Endre. Aceştia au prezentat un moment amplu de dansuri populare româneşti, maghiare şi germane.

DSC_0025m

DSC_0037mGrupa mică a Asociaţiei Culturale Rekettye a pregătit o surpriză, interpretând la țiteră câteva melodii instrumentale. Elevii au fost coordonați de Nauner Agárdi Eva. Publicul a fost extrem de impresionat de interpretarea plină de emoţie a soliştilor Ansamblului Ceatăra.

Seara s-a încheiat cu un recital de muzică uşoară oferit de solistele formaţiei Castelanii, din cadrul Centrului Cultural: Larisa Latiş, Lenéschi Hannah, Németi Tamara şi Csizmár Bernadette.  Coordonator prof. Szűcs József.

DSC_0045m

DSC_0063mLa finalul evenimentului, spectatorii i-au recompensat cu îndelungi aplauze pe tinerii artişti, dovada a aprecierii prestaţiei acestora. Prin intermediul acestui spectacol, organizatorii, Direcţia de Cultură şi Centrul Cultural al Municipiului Carei urează încă o dată La Mulţi Ani, multă sănătate şi o primăvară frumoasă tuturor doamnelor şi domnişoarelor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 10, 2015. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.