Primăria Municipiului Carei scoate la concurs un post de consilier și unul de inspector

Serviciul de contabilitate din cadrul Primăriei Carei mai scoate la concurs un post de consilier. Acesta se va alătura celor 8 angajate de la acest compartiment. De asemenea, şi la serviciul de asistenţă socială se va organiza concurs pentru postul de inspector.

primarie-careiUnitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Carei, județul Satu Mare, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează:

– consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul Serviciului buget, contabilitate

– inspector clasa I, grad profesional debutant în cadrul Biroului de asistenţă socială.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

– consilier clasa I, grad profesional superior: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv  studii  superioare  de  lungă  durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul de licenţă economie;  vechime  minimă  în  specialitatea  studiilor necesare exercitării funcţiei publice 9  ani.

– inspector clasa I, grad profesional debutant: studii universitare  de  licenţă  absolvite  cu  diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă dc licenţă sau echivalentă în domeniul de licenţă asistenţă socială.

Concursul se va organiza conform calendarului următor: 15 aprilie 2015, ora 10.00: proba scrisă; data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului, deci 20 de zile după 12 martie 2015.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituţiei şi la nr. de telefon:   0261-861566.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 16, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.